„Alaiul Colindătorilor”, vestitor al Nașterii Domnului la Caransebeș

16 December 2021 Off By Herea Darius
„Alaiul Colindătorilor”, vestitor al Nașterii Domnului la Caransebeș

Steaua Betleemului strălucește din ce în ce mai puternic pe cerul vieții noastre, anunțând apropierea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Cu acest prilej, Episcopia Caransebeșului invită toți credincioșii, sâmbătă, 18 decembrie, începând cu ora 15, prin spectacolul de colinde „Alaiul Colindătorilor”, să se alăture păstorilor și magilor care s-au închinat Mântuitorului Hristos.

În debutul spectacolului, Ansamblul „Virtuozii Semenicului” vor interpreta colinde vocal-instrumentale în curtea reședinței episcopale. Spectacolul va fi susținut de formații corale din localitățile eparhiei, care se vor deplasa în alai de la reședința episcopală din Caransebeș la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”, unde vor susține recitaluri de colinde.

La bucuria propovăduirii prin colindă a veștii bune, va lua parte și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Intrarea este liberă și sunt invitați toți cei care doresc ca, prin comuniune, să clădească, inimă lângă inimă, un lăcaș în care Fiul lui Dumnezeu, prin a Sa întrupare, să pogoare bucuria și pacea cerească.

Manifestarea «Alaiul Colindătorilor» are o tradiție de 15 ani, amintind de sfințirea altarului de la demisolul Catedralei Episcopale «Învierea Domnului» din Caransebeș, săvârșită în anul 2006. De atunci, în fiecare an, cu o duminică înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, cete de colindători se adună la Catedrala Episcopală și își prezintă ofranda colindului lor. Această manifestare are ca scop ideea de unitate, ceea ce ne transmite și ansamblul arhitectural al Catedralei noastre. Din toate colțurile județului, colindătorii își aduc colindul lor la mama tuturor bisericilor din Eparhia Caransebeșului. De fiecare dată, sunt întâmpinați cu multă dragoste, cu daruri și cu binecuvântări arhierești de către Părintele nostru Episcop. Dânsul primește pe toți colindătorii la casa Preasfinției sale, la reședința episcopală, de unde se deplasează în Catedrala Episcopală unde, pe rând, cu toții, își prezintă colindul lor”, a precizat părintele arhim. Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului.

De asemenea, părintele consilier a mai adăugat faptul că „Alaiul Colindătorilor” reprezintă modul armonios în care mai multe parohii și comunități din Eparhia Caransebeșului împărtășesc cu ierarhul lor și unii cu ceilalți bucuria și pacea pe care Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos le aduce:

În felul acesta, avem prilejul de a ne asculta și de a ne colinda unii pe ceilalți, de a ne revedea și de a ne spune cele mai bune gânduri în Ajunul sărbătorilor pe care le așteptăm cu toții. Ideea de alai presupune și pelerinajul pe care noi îl facem de la casele noastre într-un anumit loc unde noi nădăjduim să ne întâlnim cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Faptul că noi colindăm în Biserică și aducem colindul nostru din comunitățile noatre presupune că, odată cu colindul nostru, aducem mesajul întregii comunități de unde venim și, întorcându-ne acasă, ducem mesajul Părintelui nostru Episcop la casele noastre. Nădăjduim ca, și în acest an, Alaiul Colindătorilor să se poată desfășura cu multă bucurie, cu multă armonie și pace, ținând cont că așteptăm 16 cete de colindători și aproximativ 500 de colindători care vor colinda, care se vor bucura, care vor primi daruri și care, în felul acesta, vor vesti Nașterea Domnului Iisus Hristos”.