Au fost sfințite cele trei cruci ce vor fi montate pe Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița

26 September 2019 Off By Pavel Canea
Au fost sfințite cele trei cruci ce vor fi montate pe Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița

Miercuri, 25 septembrie, a fost zi de mare bucurie pentru comunitatea Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița întrucât au fost sfințite cele trei cruci de dimensiuni mari, care vor fi așezate pe turlele bisericii parohiale. Sfânta slujbă a fost săvârșită de părintele protopop Bogoliub Martinovici și de părintele paroh Alin Mureșan în prezența credincioșilor și a muncitorilor.

Biserica din Oravița ce poartă hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” se află în construcție, iar în această perioadă se lucrează la acoperiș, crucea de pe turla Pantocrator ce are dimensiuni de peste 2 metri fiind deja montată după săvârșirea sfintei slujbe. Părintele protopop a vorbit celor prezenți despre importanța sfintei cruci în lucrarea bisericii pentru mântuirea credincioșilor, dar și importanța cinstirii ei de către credincioși.

Părintele paroh Alin Mureșan a mulțumit la final tuturor celor care se implică în lucrările de ridicare și amenajare a sfântului locaș și i-a îndemnat să sporească în rugăciune ca în cel mai scurt timp să poată fi sfințită biserica lor.

După ce se va finaliza acoperișul lucrările vor continua cu tencuirea și înfrumusețarea exteriorului, după care se va continua și în interior.