Bucurie duhovnicească la Mănăstirea Teiuș

23 September 2019 Off By Pavel Canea
Bucurie duhovnicească la Mănăstirea Teiuș

În duminica a 18-a după Rusalii, s-au marcat 20 de ani de slujire la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Teiuș din Episcopia Caransebeșului. Trei ierarhi ai bisericii noastre au fost prezenți la acest moment important pentru obștea monahală a acestei Mănăstiri. În Altarul de vară a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului alături de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La sfânta slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, precum și numeroși credincioși din municipiul Caransebeș, dar și veniți din mai multe zone ale țării. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii așezământului monahal trecuți la Domnul. 

„Am dorit când eram Episcop la Caransebeș să înălțăm biserici și mănăstiri închinate Maicii Preacurate. De aceea prima mănăstire căreia i-am pus piatra de temelie a fost în cinstea Adormirii Maicii Domnului, având și experiența vieții duhovnicești a acestui praznic de la Sâmbăta de Sus. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și o rugăm pe Maica Preacurată să ne ocrotească pe noi pe toți, pe viețuitorii acestei mănăstiri și pe toți credincioșii care au devenit ctitorii și binefăcătorii ei”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.   

În semn de prețuire și recunoștință pentru implicarea în ridicarea și amenajarea ansamblului monahal de la Teiuș Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu i-a conferit părintelui arhimandrit Justinian Tibil, starețul mănăstirii, Ordinul „Crucea Șaguniană” pentru clerici, iar Preasfințitul Părinte Lucian i-a oferit părintelui stareț Diploma de excelență „Episcop Veniamin Nistor”.

„Această împreună slujire se datorează faptului că în acest an al centenarului bănățean și Mănăstirea Teiuș aniversează 20 de ani de la înființarea ei. Părintele stareț și ctitor Justinian ne-a bucurat în acești 20 de ani pentru că a înflorit pe acest deal din preajma Caransebeșului o preafrumoasă mănăstire închinată Maicii Domnului. Astăzi a fost o duminică specială, cu oaspeți de seamă, iar noi am avut o bucurie și mulțumire în suflet și pentru aceasta îi mulțumim Maicii Domnului căci ne-a adunat în mica ei grădină de la Teiuș”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.  

De asemenea părintele stareț Justinian a oferit diplome de ctitorie celor care s-au implicat în lucrările ce au fost efectuate la ansamblul monahal. „Aducem mulțumiri Înalpreasfințitului Laurențiu, Preasfințitului Lucian și Preasfințitului Daniil, dar și ctitorilor și binefăcătorilor acestui sfânt locaș și tuturor credincioșilor care au participat la această bucurie sfântă, rugând-o pe Maica Domnului să-i ocrotească și să-i binecuvinteze pe toți”, a afirmat părintele stareț Justinian la final.

Evenimentele care marchează 20 de ani de slujire la Teiuș au debutat sâmbătă cu săvârșirea Slujbei Vecerniei oficiată de Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu și cu un concert.

Pusă sub ocrotirea Maicii Domnului mănăstirea şi-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999, prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului de atunci, când s-a pus şi piatra de temelie a bisericii mănăstireşti.

Cu ocazia venirii la Caransebeș Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a vizitat și Centrul eparhial, recent renovat, precum și Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”.

https://www.youtube.com/watch?v=Jmx9r2gwdMA