Hramul Schitului Nicolinț

28 October 2019 Off By Pavel Canea
Hramul Schitului Nicolinț

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit sâmbătă, 26 octombrie, la Schitul Nicolinț, așezământ amenajat pe locul unui fost pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia în anul 2003. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, cu ocazia hramului din acest an, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La rugăciune au participat credincioși din localitățile învecinate, dar și pelerini veniți mai de departe pentru a primi ajutor de la Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorând mir de tămăduiri pentru feluritele neputințe omenești.

Făcând referire la binecuvântarea pe care Sfântul Dimitrie i-a dat-o lui Nestor ca acesta să-l învingă pe Lie, părintele vicar le-a vorbit credincioșilor despre binecuvântarea pe care o primește fiecare om de la Dumnezeu. „Având binecuvântarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care dorim să le facem spre binele semenilor și spre mântuirea noastră, întotdeauna vom birui, acest lucru fiind posibil doar dacă îi cerem ajutorul, așa cum i-a cerut tânărul Nestor Sfântului Dimitrie”.

De asemenea, părintele arhimandrit a mai subliniat și faptul că „trebuie să-L mărturisim pe Hristos la fel cum a făcut-o și Sfântul Dimitrie și să arătăm toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le face cu noi. Dumnezeu ne poartă de grijă și este cu noi dacă și noi ne apropiem de El, credem și-L mărturisim”.

În fiecare an mulți credincioși vin în ziua hramului la Schitul Nicolinț, unde găsesc o mică oază duhovnicească pentru a se putea apropia de Domnul și de Sfinții Lui.

Până în urmă cu 4 ani Schitul Nicolinț a fost un așezământ de monahi, iar din luna octombrie a anului 2015, prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, a devenit schit de maici, provenite din obștea Mănăstirii Nera, care și-au asumat lucrarea unei înnoiri duhovnicești a așezământului monahal, urmărind atât creșterea duhovnicească a fiecărui membru al obștii nou închegate, cât și slujirea pastoral-misionară a credincioșilor, venind în întâmpinarea nevoilor liturgice și catehetice ale comunității locale, încercând să insufle tuturor dragostea pentru cele sfinte.