Procesiunea „Drumul Crucii” la Ciudanovița

16 April 2022 Off By Herea Darius
Procesiunea „Drumul Crucii” la Ciudanovița

În vinerea Floriilor un număr  mare de credincioși din zona Văii Carașului dar și pelerini veniți din alte părți ale Banatului au participat la tradiționala procesiune „Drumul Crucii” de la Ciudanovița. La procesiune a luat parte și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, dimpreună cu autoritățile locale și cu un număr mare de preoți.

Am anticipat pe de-o parte praznicul Floriilor, și pe de altă parte, cu o săptămână înainte, ne-am adus aminte de drumul Crucii, de Pătimirile Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Împreună cu Hristos, și noi ne-am jertfit pentru iertarea păcatelor noastre și I-am spus Mântuitorului că nu vrem să Îl părăsim niciodată, ci vrem să fim împreună cu ucenicul iubit, împreună cu Maica Domnului permanent, vrem să fim și noi la picioarele Crucii, la poalele Crucii, ca să primim și noi iertare de păcate, iar Maica Domnului să fie primită în casa sufletului nostru așa cum Ioan Evanghelistul a primit-o pe Maica Domnului în casa Lui, atunci când Iisus i-a zis: «Iată mama ta». Împreună cu tâlharul pocăit am strigat și noi în fața Crucii Mântuitorului: «Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta» și L-am ascultat pe Domnul care ne-a spus fiecăruia: «Astăzi, vei fi cu Mine în Rai». Îl rugăm pe Domnul să primească osteneala noastră și dragostea noastră și Îi mulțumim pentru că această zi a fost cu adevărat o mare sărbătoare, o înălțare duhovnicească. Am dobândit pace sufletească, am dobândit odihnă duhovnicească și am simțit cum Domnul a intrat înlăuntrul nostru și ne-a spus: «Pace vouă» sau  «Bucurați-vă». Pacea lui Hristos și bucuria Duhului Sfânt să se sălășluiască și în inimile noastre acum și în vecii vecilor. Amin!”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Înainte de a se pleca în procesiune, Părintele Episcop Lucian a săvârșit în curtea Capelei „Nașterea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie o slujbă de pomenire pentru cei care au lucrat în această zonă și au trecut la Domnul, aici fiind o localitate minieră cunoscută, unde în trecut se exploata uraniu.  De asemenea au fost pomeniți și cei care și-au pierdut viața în timpul pandemiei de Covid 19.

Pentru că ne aflăm în Săptămâna Floriilor Preasfințitul Lucian a sfințit și ramuri de salcie, care au fost împărțite credincioșilor prezenți pentru a le purta în mâini pe tot traseul. Totodată, au fost împărțite tuturor credincioșilor cărți ce conțin rugăciuni pentru cei bolnavi și brățări cu cruciuliță. În continuare pornind de la sfântul locaș credincioșii alături de chiriarh au urcat spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. Pe tot parcursul drumului Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a cântat pricesne bisericești, iar la fiecare dintre cele 14 cruci, care au fost montate până sus, s-a făcut un popas, Preasfinția Sa înălțând rugăciuni și citind evangheliile din Săptămâna Patimilor.