„Madrigalul Banatului” la Catedrala Episcopală din Caransebeș

13 August 2019 Off By Pavel Canea
„Madrigalul Banatului” la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Corul de cameră „Cantus Redivivus” din Timișoara, dirijat de maestrul corepetitor al Corului „Madrigal” din București, domnul Emanuel Pecingină, a încântat auditoriul din Caransebeș, venit luni, 12 august, în Catedrala Episcopală, să i-a parte la un regal muzical. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, corul a prezentat un program artistic ce a fost pregătit în cadrul cursurilor de masterclass predate de profesorul doctor Emanuel Pecingină, un muzician complex: violoncelist, tenor și dirijor de cor.

Piesele pe care le-a interpretat Corul „Cantus Redivivus” sub bagheta maestrului Emanuel Pecingină au fost alese din toate regiunile țării și au avut caracter religios, patriotic și folcloric. Câteva piese au fost dirijate de unii dintre membrii corului, cei care au participat la cursurile de masterclass de cânt și dirijat coral pe care maestrul Pecingină le-a susținut la începutul acestei luni.

„Pentru al doilea an avem onoarea să primim în Catedrala Episcopală acest cor de cameră denumit și Madrigalul Banatului într-o perioadă deosebit de importantă pentru Banat, având în vedere că încă suntem în aniversarea centenarului instaurării administrației românești în Banat. Știm că în acest demers o contribuție deosebit de importantă a avut-o cântarea corală. Reuniunea de cântări și muzică din Caransebeș a însoțit delegațiile românești atât la Alba Iulia, cât și aici la Caransebeș în această emulație a dorinței de unificare a Banatului cu țara mamă. Evenimentul de astăzi l-am dedicat celor care au contribuit la dezvoltarea muzici corale bănățene, ne gândim la Ion Vidu, Timotei Popovici și la alte personalități care au dezvoltat cântarea corală românească”, a subliniat părintele Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.    

Pentru a încuraja pe mai departe cântarea corală Preasfințitul Părinte Lucian a acordat Diploma de excelență „Episcop Veniamin Nistor” maestrului Emanuel Pecingină, corepetitor la Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” din București, formator dirijor-cor în cadrul programului național „Cantus Mundi” și cel care a dirijat Corul de cameră „Cantus Redivivus” pe soleea Catedralei din Caransebeș. Evenimentul a fost și unul aniversar întrucât dirijorul Emanuel Pecingină anul acesta împlinește 30 de ani de activitate dirijorală.