Corul „Mihail Gașpar” al Protopopiatului Reșița a concertat la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara

8 December 2019 Off By Herea Darius
Corul „Mihail Gașpar” al Protopopiatului Reșița a concertat la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara

În plină perioadă de vestire a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Corul „Mihail Gașpar” al Protopopiatului Ortodox Român Reșița, a susținut un concert de colinde chiar de sărbătoarea celui între Sfinți Părintelui nostru Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei la orele serii, în incinta sălii de concerte „Mihai Perian” al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. De menționat că liceul înființat în anul 1906, în sala sus amintită cu peste 400 de locuri, are cea mai bună acustică din sud estul Europei.

Sala a fost plină de mai multe generații de părinți, copii, copiii copiilor lor și bineînțeles, de invitații acestora, cu toții bucurându-se de toate momentele serii desfășurate la acest liceu cu tradiție. Piesele interpretate cu mari emoții de părinții componenți ai corului au fost:

            1. În seara de Moș Ajun de Marin Traci;

            2. Domnulet și Domn din cer de Gheorghe Cucu;

            3. La Betleem de Constantin Drăguși;

            5. Cei ce ne-ați primit in casa – urare tradițională.

Cu toții am plecat la casele noastre mai bogați sufletește și mai optimiști pentru vremurile ce au să vină, așteptând totodată nașterea lui Hristos în inimile noastre. (Pr. Cosma Cosmin)