Protopopul și cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg omagiat la Băile Herculane

12 June 2021 Off By Herea Darius
Protopopul și cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg omagiat la Băile Herculane

În perioada 11-12 iunie 2021, la Hotelul „Dacia” din Băile Herculane s-a desfășurat cea de-a 4-a ediție a Simpozionului „Herculane – arcade în timp”. Vineri, 11 iunie, simpozionul a debutat cu secțiunea de comunicări științifice, în care au fost evocate, prin prelegerile prezentate, două personalități istorice importante și un moment din istoria stațiunii Băile Herculane. Prezent la acest eveniment, părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, a prezentat un referat intitulat „Protopopul Nicolae Stoica de Hațeg – sacrificiu, asumare, demnitate”.

Cu prilejul acestui simpozion, prin momente artistice, au avut loc aniversările: „Bicentenarul Revoluției lui Tudor Vladimirescu (1821 – 2021)”, „270 de ani de la nașterea protopopului cronicar Nicolae Stoica de Hațeg, cronicar al Banatului (1851 – 2021), primul numismat și epigrafist român, primul cronicar român al Băilor Herculane” și „125 de ani (1896 – 2021) de la întâlnirea la Băile Herculane împăratului Franz Iosef cu Carol I, regele României și Alexandru I și regele Serbiei”.

Sâmbătă, 12 iunie, activitățile dedicate evenimentului au continuat cu un tur ghidat al Centrului Imperial Istoric și cu dezvelirea plăcii omagiale dedicată protopopului cronicar Nicolae Stoica de Hațeg, precum și placa omagială dedicată întâlnirii de la Băile Herculane a împăratului Franz Iosef cu regele Carol I al României și regele Alexandru I al Serbiei din anul 1896.

La această manifestare au participat invitați din mediul academic, profesori universitari, oameni de cultură, arhitecți și reprezentanți ai direcțiilor de cultură din țară.

Acest simpozion a fost organizat de Primăria Băile Herculane, Cenaclul Domogled, împreună cu Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România (ALZIAR), cu sprijinul Episcopiei Caransebeșului și Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin. Simpozionul face parte din cadrul manifestărilor anuale organizate de Primăria Băile Herculane, începând cu iunie 2017, manifestări dedicate evocării evenimentelor importante care au avut loc de-a lungul istoriei bimilenare a stațiunii de pe Valea Cernei. (Claudiu Românu)