„Cantus Domini” din București a concertat pentru personalul medical din Caransebeș

12 December 2021 Off By Pavel Canea
„Cantus Domini” din București a concertat pentru personalul medical din Caransebeș

Sâmbătă, 11 decembrie, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, s-a desfășurat un concert de colinde dedicat în special cadrelor medicale de la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Spectacolul a fost susținut de către renumitul Cor bărbătesc „Cantus Domini” din București, aflat sub bagheta arhid. Răzvan-Constantin Ștefan. Colindătorii au încântat prin interpretarea colindelor tradiționale românești, colindelor internaționale și a celor vocal instrumentale, cu acompaniament de pian, chitară, vioară și harpă.

Manifestarea a fost posibilă prin colaborarea Episcopiei Caransebeșului cu Primăria Municipiului Caransebeș, Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru” din localitate.

De asemenea, evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a subliniat faptul că spectacolul de colinde a purtat gândul auditoriului spre perioada copilăriei, dar și spre românii din străinătate care poartă în suflete dorul de casă și de tot ceea ce este românesc:

A fost o seară frumoasă, o seară înălțătoare, o seară în care ne-am adus aminte și de copilărie, dar, în același timp, admirând și ascultând colindele, ne-am adus aminte și de românii plecați în străinătate, care nu au parte de atâtea colinde, colindele strămoșești, colindele românești. De aceea, în această seară, cu nostalgie, ne-am adus aminte și de cei care sunt plecați din țara noastră”.

Ierarhul a oferit, cu această ocazie, domnului Adrian Dumbravă, managerul Spitalului din Caransebeș, „Gramata de recunoștință” pentru activitatea ce o desfășoară în această instituție medicală, precum și o cruce și Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș” cu medalie. Totodată, Părintele Episcop a oferit aceeași diplomă cu medalie și părintelui arhid. Răzvan-Constantin Ștefan, dirijorul Corului bărbătesc „Cantus Domini”.

În același timp, acest concert a fost unul al recunoștinței, pentru efortul pe care cadrele medicale l-au făcut în această perioadă complicată prin care am trecut cu toții, perioada pandemiei. Medicii și asistenții au fost eroii din această perioadă. De aceea, Episcopia Caransebeșului le-a mulțumit și prin acest concert tuturor celor care i-au tratat cu responsabilitate și jertfelnicie pe cei bolnavi”, a mai subliniat Părintele Episcop.

Nu în ultimul rând ierarhul a adus recunoștință și mulțumire pentru prezența și prestația Corului „Cantus Domini”, oferindu-le Ordinul eparhial „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, precum și un tablou cu simbolul eparhiei, Catedrala Episcopală din Caransebeș. 

La acest minunat spectacol intitulat „În întâmpinarea Crăciunului” au participat autorități locale, cadre medicale, preoți, oameni de cultură și credincioși din Caransebeș, respectându-se normele prevăzute de legislație în această perioadă.

Întregul concert a fost transmis și pe pagina de facebook a Episcopiei Caransebeșului, putându-se bucura de el și cei care nu au reușit să fie prezenți fizic.