Peste 5 ore de „credință și lumină” prin graiul, portul și cântul bănățean

6 May 2022 Off By Pavel Canea
Peste 5 ore de „credință și lumină” prin graiul, portul și cântul bănățean

În cadrul Zilelor Credinței și Culturii organizate de Episcopia Caransebeșului cu prilejul hramului Catedralei Episcopale, s-a desfășurat și cea de-a 12-a ediție a Festivalului de poezie în grai bănățean, intitulat „Credință și Lumină”. Evenimentul a avut loc joi, 5 mai, și a debutat cu secțiunea științifică desfășurată în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului, care a inclus comunicări științifice ale cercetătorilor etnografi. La această secțiune membrii Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean au recitat poezii dialectale și poezii religioase.

În continuare, manifestarea culturală a cuprins secțiunea artistică, desfășurată în curtea Reședinței Episcopale, în cadrul căreia copii și tineri iubitori ai graiului și portului bănățean au interpretat poezii dialectale, iar tinerii muzicieni din cadrul Ansamblului „Timișul” din Timișoara, dirijat de Nicolae Baniciu, au bucurat auditoriul cu un recital de muzică populară bănățeană.

„Am primit mai multă credință și mai multă lumină ascultându-i cu luare aminte pe copiii și tinerii noștri. Credem că prin acest festival îi încurajăm pe tineri să ducă mai departe tradițiile frumoase, portul, graiul și aceste creații populare, poezia și cântul dialectal bănățean. Le mulțumim tuturor copiilor și tinerilor, care în această după-amiază ne-au încântat, atât prin rostirea poeziilor în grai bănățean, cât și prin cântecele populare interpretate cu multă dragoste, dar și cu multă pricepere. De asemenea, le mulțumim preoților și profesorilor coordonatori, care i-au pregătit pe cei peste 100 de copii să interpreteze în grai bănățean, ducând astfel mai departe toate tradițiile pe care le-am moștenit de la moșii și strămoșii noștri”, a afirmat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

La acest festival ce are ca scop promovarea și conservarea graiului bănățean, a cântecelor, a tradițiilor, a obiceiurilor și a portului popular din Banat, au luat parte preoți, elevi seminariști, precum și foarte mulți iubitori de folclor, care s-au bucurat de creațiile literare în versuri, împletite cu cântece populare bănățene.

„Prin acest festival îi încurajăm pe tinerii noștri să ducă mai departe tradițiile frumoase pe care le avem în satele din Banatul Montan. Aici s-au păstrat toate obiceiurile de la înaintași și am observat în această seară că tinerii s-au îmbrăcat în costume populare autentice din familia lor și satele de unde sunt, fiecare zonă având specificul ei”, a mai spus Părintele Episcop la final.

Toți participanții au fost răsplătiți cu daruri din partea Episcopiei Caransebeșului. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Caransebeșului cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și în colaborare cu Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, Ansamblul „Timișul” din Timișoara și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș și a fost transmis live pe pagina de Facebook a Eparhiei.