Rugăciune pentru elevii Seminarului Teologic din Caransebeș la început de an școlar

5 September 2022 Off By Pavel Canea
Rugăciune pentru elevii Seminarului Teologic din Caransebeș la început de an școlar

Pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, anul școlar 2022-2023 a început cu rugăciune. În Biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta unității de învățământ teologic, a fost săvârșită cu binecuvântarea  Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, o slujbă de Tedeum. Sfânta slujbă a fot oficiată de părintele Rusalin Isac, directorul Seminarului Teologic, alături de părintele duhovnic Zaharia Cocie și părintele profesor Cosmin Mutașcu, răspunsurile la strană fiind date de un grup de seminariști condus de părintele profesor Petru Paica.

Au luat parte la acest eveniment părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, profesorii, elevii, precum și părinții și alți însoțitori ai seminariștilor.

Astfel, luni, 5 septembrie, prin deschiderea festivă a noului an școlar au început cursurile la prestigioasa școală teologică din Banatul de Munte.

După sfânta slujbă părintele director Rusalin Isac le-a urat un cuvânt de bun venit elevilor de clasa a IX-a, asigurându-i că în școala cu profil teologic din Caransebeș profesorii se dedică necondiționat pentru ca elevii să beneficieze de o pregătire teologică și pedagogică de cea mai bună calitate. De asemenea, i-a îndemnat pe toți elevii din cei patru ani de studiu, să fie cât mai responsabili față de programul educativ, duhovnicesc și liturgic ce se desfășoară la Seminarul Teologic din Caransebeș.  

În continuare părintele consilier Casian a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la începutul anului şcolar, intitulat „Rugăciunea – izvor de pace, bucurie şi comuniune”. De asemenea, a transmis cuvântul de binecuvântare al Părintelui Episcop Lucian la început de an școlar, în care a subliniat părinteasca purtare de grijă pentru Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.

Părintele arhimandrit a mai explicat celor prezenți că Școala de teologie din Caransebeș propune, pe lângă programul educațional, un ideal. „Dincolo de orice, această școală ce funcționează de atâția ani, vine să vă consolideze, sau să vă deschidă perspectivele pentru idealul de a fi fericiți, într-o lume frământată, copleșită în aparență de beznă și de dezorientare. Este fundamental să cultivăm și să descoperim cunoștințele și abilitățile noi, dar în egală măsură toate acestea trebuie să ne facă fericiți. Dacă lumea ne propune doar o viață tributară simțurilor, această Școală, împreună cu profesorii și Biserica, propune o viață care să ne facă fericiți, adică stimularea fericirii din Împărăția lui Dumnezeu”.   

Seminarul din Caransebeș înfiinţat de episcopul Ioan Popasu în anul 1876, a fost transformat, după 51 ani de existenţă, în Academie Teologică, funcţionând în această organizare până la reforma învăţământului din 1948. În anul 1955 a fost trecut la gradul de Seminar Teologic, funcţionând fără întrerupere până în prezent. De-a lungul timpului Seminarul din Caransebeş a format caractere, atât culturale, cât şi duhovniceşti, zeci de generaţii de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos, dar și oameni de nădejde în diferitele ramuri de activitate ale societății.

Episcopia Caransebeșului sprijină Seminarul Teologic, oferind elevilor mai multe burse de studiu, de merit și sociale.