Binecuvântare arhierească în Parohia Grădinari

13 January 2019 Off By Pavel Canea
Binecuvântare arhierească în Parohia Grădinari

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost întâmpinat duminică, 13 ianuarie, de credincioșii Parohiei Grădinari din Protopopiatul Reșița. Pentru a marca ziua de sărbătoare a comunității a fost prezentă și Fanfara din localitate, precum și autoritățile locale. Părintele Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie în duminica de după Bobotează, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, alături de un sobor de preoți și diaconi.

„Am poposit duhovnicește aici în Valea Carașului și am slujit Sfânta Liturghie în preafrumoasa biserică ce împodobește această zonă a Banatului de Munte. Îi mulțumim lui Dumnezeu că avem și în Grădinari o comunitate foarte activă din punct de vedere spiritual și chiar dacă a fost o vreme nefavorabilă totuși s-au adunat destul de mulți oameni în sfânta biserică”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Foarte mulți credincioși au venit la sfânta biserică pentru a se ruga împreună cu ierarhul și soborul slujitor.

„Din păcate aici părintele paroh este foarte bolnav și de aceea am ținut foarte mult ca la începutul anului civil 2019, fiind și anul omagial al satului românesc, să cercetăm parohiile unde preoții au probleme de sănătate și bineînțeles urmează să cercetăm și parohiile vacante din Episcopia noastră, astfel încât să venim în întâmpinarea credincioșilor care nu au păstor și să-i cercetăm pe frații noștri preoți care au probleme grave de sănătate. Ne rugăm bunului Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să-i dăruiască sănătate și părintelui paroh de aici de la Grădinari și să avem cu toții sănătate deplină să putem continua activitatea pastoral-misionară la care ne-a chemat Arhiereul Cel Veșnic, Mântuitorul Iisus Hristos”, a mai spus ierarhul la final.

Biserica din parohia Grădinari este una monumentală și a fost construită în 1906-1909 în stil bizantin după planurile arhitectului Dumitru Boitor. A fost reparată în anul 1966. În localitate a existat și o biserică veche din 1731 de la care s-a păstrat turnul de piatră pe o înălțime ce străjuiește satul, precum și masa altarului ce este expusă în biserica actuală.