Cerc pastoral-misionar în Parohia Luncavița

30 May 2019 Off By Herea Darius
Cerc pastoral-misionar în Parohia Luncavița

Parohia Luncavița din Protopopiatul Băile Herculane a găzduit marți, 28 mai, întrunirea Cercului pastoral-misionar Domașnea – Valea Cernei. În prezența părintelui protopop Iosif Frenț, întâlnirea s-a desfășurat în Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, cu săvârșirea Slujbei Vecerniei de către părintele coordonator Zaharia Cocie de la Parohia Verendin, părintele Constantin Cilibia de la Parohia „Schimbarea la Față” – Băile Herculane și părintele Petru Danci de la Parohia Mehadia. După săvârșirea Vecerniei, soborul preoțesc a oficiat și o slujbă de pomenire pentru profesorii, învățătorii și slujitorii bisericii din această parohie trecuți la cele veșnice.

În continuare, părintele Constantin Cilibia de la Parohia „Schimbarea la Față” Băile Herculane a prezentat un referat vorbind despre „Satul românesc de-a lungul timpului”. În referatul susținut, părintele a specificat un rol importat în păstrarea și menținerea unității noastre de neam și credință: „ Acest rol important l-a avut Biserica străbună prin reprezentanții ei, învățătorii și preoții – intelectuali ai satelor, chemați să-și unească eforturile pentru luminarea poporului credincios. Odată cu întemeierea satului românesc au fost cultivate virtuțile specifice neamului nostru, precum: hărnicia, dărnicia, ospitalitatea și iubirea aproapelui”.

După prezentarea referatului, părintele protopop și părintele coordonator au mulțumit tuturor preoților prezenți la această întâlnire. Întrunirea de astăzi a luat sfârșit cu discuții despre câteva probleme administrative și duhovnicești cu care se confruntă parohiile și cu o agapă frățească. (Claudiu Românu)