Sfântul Maslu săvârșit în Parohia Verendin

26 November 2019 Off By Herea Darius
Sfântul Maslu săvârșit în Parohia Verendin

Postul Nașterii Domnului a adus în Parohia Verendin din Protopopiatul Băile Herculane un prilej de bucurie. Duminică, 24 noiembrie, credincioșii acestei parohii au răspuns chemării preotului paroh participând într-un număr însemnat, fiind uniți în rugăciune la Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost oficiată de către părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane, părintele Marius Dănănău de la Parohia „Schimbarea la Față” Băile Herculane, părintele Pavel Găină de la Parohia Pecinișca, părintele Carol-Marius Bujdoso de la Parohia Mehadica și părintele paroh Solomon Sîrbu.

După săvârșirea Sfântului Maslu, părintele protopop a vorbit despre importanța acestei taine, totodată ținând un cuvânt bogat de învățătură și despre pericopa evanghelică din Duminica a 30-a după Rusalii. La final, părintele paroh a adresat mulțumiri părintelui protopop pentru cuvântul de învățătură, preoților slujitori și credincioșilor prezenți.

Sfântul Maslu este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credincioşilor harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi întărirea sufletului. Taina Sfântului Maslu este şi taina comuniunii în rugăciunea unuia pentru altul, semn al dragostei creştine şi al solidarităţii cu cel aflat în suferinţă. Cel bolnav este mângâiat şi încurajat, simţind că nu este singur în suferinţa lui, întreaga Biserică rugându-se pentru el. (Claudiu Românu)