Nașterea Domnului prăznuită la Domașnea

26 December 2019 Off By Herea Darius
Nașterea Domnului prăznuită la Domașnea

La Praznicul Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, părintele protopop Iosif Frenț a săvârșit Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Atanasie Athonitul” din Domașnea. În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși, tineri și copii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos primind Sfânta Euharistie.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele protopop a dat citire pastoralei Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Praznicul Naşterii Domnului – 2019: „(…) Iubiți frați și surori în Hristos Domnul, în ziua de astăzi, auzim tot mai des această urare la Praznicul Nașterii Domnului, și anume «Crăciun fericit!» Ce înseamnă să avem atât noi, cât și familiile noastre un Crăciun fericit? Din păcate tot mai mulți dintre noi se ostenesc ca la acest praznic să fie totul bine din punct de vedere material, să avem haine noi, bucate alese, iar alții nu mai vor să rămână acasă de Crăciun, ci preferă să-și petreacă sărbătorile în stațiunile montane, pe pârtiile de schi sau chiar în locuri cât mai exotice, departe de Biserică și de casă. Uităm că sărbătoarea Crăciunului este și o sărbătoare a familiei creștine reunite, iar Marele Sărbătorit este Hristos și Betleemul este Sfânta Biserică, la care trebuie să alergăm și să-L vedem cu ochii minții pe Cel Care din nou Se naște pentru a noastră mântuire.(…) Păstorii, oamenii simpli din Betleemul Iudeii, rămân până la sfârșitul veacurilor model pentru fiecare creștin care dorește să aibă în fiecare an un Crăciun cu adevărat fericit. Putem avea un praznic fericit dacă nu ne pregătim duhovnicește și dacă nu-L iubim cu toată ființa pe Marele Sărbătorit? Creștinul bun, adevărat, practicant, așteaptă întru răbdare, dar și cu multă nerăbdare, întâlnirea tainică cu Pruncul Divin, cu Mântuitorul sufletelor noastre (…)”

Așa cum este obiceiul în această parohie, intitulat „Steaua”, an de an, la Sfânta Liturghie, în prima zi de Crăciun își fac apariția în mijlocul credincioșilor copiii care atrag privirile acestora prin îmbrăcămintea lor tradițională, fiind prezenți pentru a aduce vestea Nașterii Pruncului Sfânt în peștera din Betleem. Aceștia au pus în scenă legenda biblică prin care Irod, „împăratul păgân”, dorește cu orice preț uciderea Pruncului Iisus. Cei trei magi, împreună cu preotul și ciobanul, urmăresc steaua sfântă purtată simbolistic, de această dată, pe pământ, de către îngerul care vestește bucuria Nașterii Domnului. Obiceiul acesta vine să actualizeze bucuria Sfintelor Sărbători de Crăciun ce constau în Nașterea Pruncului Iisus. În prima zi de Crăciun, chiar și următoarea, creștinii „domășneni” așteaptă cu drag să vină „Steaua” și în casa lor, întregind alături de glasurile inocente ale copiilor din ziua Crăciunului.

În încheiere, credincioșii au fost miruiți și au primit anafură, iar copiii recitând poezii și cântând colinde, au primit cadouri din partea lui „Moș Crăciun”, care și în acest an a fost prezent în Parohia Domașnea, alături de binecuvântarea pe care ne-a adus-o Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. (Claudiu Românu)