Cerc Pastoral-Misionar Reșița Sud – Valea Carașului

25 February 2020 Off By Pavel Canea
Cerc Pastoral-Misionar Reșița Sud – Valea Carașului

După obiceiul bine încetățenit al preoților din Eparhia Caransebeșului în Parohia Grădinari, a avut loc întâlnirea Cercului Pastoral Misionar „Reșița Sud – Valea Carașului”. Respectând tipicul activităților cercurilor pastorale, prima parte s-a desfășurat în biserica parohială din localitate, unde s-a slujit slujba Vecerniei de către părintele protopop al Reșiței, Gheorghe Șuveți, împreună cu preoții: Alexandru Bubă de la Ticvaniul Mare și Cristian Boroica de la Surducu Mare. Răspunsurile la strană au fost date de către preoții prezenți la eveniment.

La finalul slujbei, părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură, în care a subliniat și arătat ce trebuie să facă un creștin pentru a-și păstra credința și viața în Hristos și în Biserică, într-o societate tot mai secularizată și secularizantă. În încheiere părintele paroh a mulțumit părintelui protopop pentru frumosul și bogatul cuvânt de învățătură, precum și tuturor celor prezenți în sfânta biserică.

A doua parte a întâlnirii cercului pastoral s-a desfășurat în clădirea Primăriei Grădinari, unde părintele Cristian Boroica a conferențiat pe tema „Sfânta Taină a Căsătoriei și familia în lumina învățăturii Sfinților Părinți”. Înteresanta temă a părintelui Boroica a antrenat pe cei prezenți la ample discuții.

În finalul ședinței părintele Alin Muntean de la Parohia Anina și-a lansat cele două volume „Cugetări și maxime” volumele V-VI. Părintele Alin Munteanu este recunoscut ca un adevărat preot cărturar, din rodul strădaniei sale tipărindu-se 21 de volume cu caracter: teologic, filosofic, cultural. Volumele lansate în ședința cercului pastoral au cuprins povețe de la marii gânditori ai lumii, împărțite pe teme: dreptate, filosofie, om, lume, morală, religie. etc. În final părintele protopop a apreciat activitatea cărturărească a părintelui Alin Munteanu totodată subliniid rolul și împortanța cărții în viața și activitatea preotului de la parohie. (Pr. Traian Nicolae Profir)