Duminica Izgonirii lui Adam din Rai în Episcopia Caransebeșului

2 March 2020 Off By Pavel Canea
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai în Episcopia Caransebeșului

În duminica premergătoare Postului Mare, a Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de credincioșii Parohiei Sadova Veche din Protopopiatul Caransebeș. Întrucât în ultima perioadă la exteriorul bisericii parohiale au fost efectuate lucrări de renovare și înfrumusețare, Părintele Părinte Episcop a sfințit sfântul locaș, după care a binecuvântat și casa parohială și ea recent renovată. Totodată Chiriarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorul sfântului lăcaș, Negoiță Rain.

Împreună cu un sobor de preoți și diaconi Părintele Episcop Lucian a săvârșit în continuare Sfânta Liturghie în sfântul locaș ocrotit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Au fost numeroși credincioși din localitate la sfânta biserică, dar și din împrejurimi. Pentru frumoasa activitate a părintelui paroh Nicolae Lupulescu ierarhul l-a hirotesit iconom-stavrofor, iar ctitorilor și binefăcătorilor bisericii le-a oferit Diploma de excelență „Episcop Iosif Traian Badescu”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest popas duhovnicesc și credem că ne-am întărit unii pe alții în această duminică, ca împreună cu gândul la Dumnezeu să începem perioada binecuvântată a Postului Mare, urcușul spre Înviere, foamea și setea noastră după Dumnezeu. Credem că prin ascultare și iertare vom dobândi și noi Împărăția Cerurilor. Dacă Adam a fost izgonit din Rai pentru neascultare, noi ascultându-L pe Dumnezeu nădăjduim să intrăm în Împărăția Sa, dar nu putem intra fără ca Dumnezeu să ne ierte păcatele, iar El nu ne iartă păcatele dacă noi nu iertăm greșelile fraților și semenilor noștri”, a explicat Preasfințitul Lucian.   

Parohia Sadova Veche de pe Valea Timișului are o comunitate mică de credincioși, aproximativ 52 de familii cu 161 de credincioși și este una misionară. Biserica parohială a fost construită în urmă cu 20 de ani între 1999 și 2000. Ea a fost pictată între anii 2008 şi 2010, în tehnică tempera, de către Damian Mihuţ şi Dan Vulcan. Târnosirea sfântului locaș din Sadova Veche a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian în  duminica a 3-a după Rusalii a anului 2011.

În după-amiaza zilei Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat Slujba Înmormântării pentru părintele Nicolae Ileana de la Parohia Ruginosu, cel care a trecut la Domnul în urma unui accident rutier petrecut în data de 27 februarie.

Părintele Nicolae Ileana s-a născut la data de 26 iulie 1978 în orașul Pogoanele din județul Buzău. În 21 noiembrie 2002 a fost hirotonit preot de Înalpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, pe atunci Episcop al Caransebeșului pe seama Parohiei Ruginosu, unde a dezvoltat o frumoasă lucrare pastoral-misionară dar și edilitar-gospodărească. În anul 2013 a fost hirotesit iconom de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.