Un nou slujitor al altarului în Episcopia Caransebeșului

7 November 2020 Off By Pavel Canea
Un nou slujitor al altarului în Episcopia Caransebeșului

Vineri, 6 noiembrie, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în cadrul căreia a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Marius Lungu ce va fi numit preot pe seama Parohiei Macoviște cu Filia Nicolinț din Protopopiatul Moldova Nouă.

La acest moment important din viața părintelui Marius, au fost alături de el familia și mai mulți apropiați, pentru a se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască părntelui nou hirotonit o slujire rodnică.

Preasfințitul Părinte Lucian a spus la final că părintele Marius va fi hirotesit și duhovnic, iar după o perioadă de pregătire practică la Catedrala din Caransebeș își poate începe activitatea pastoral-misionară.

„Îi dorim părintelui Marius slujire frumoasă și binecuvântată, preoție curată, har peste har și binecuvântare, ca să-L poată propovădui pe Mântuitorul Iisus Hristos cu timp și fără timp. Îi mulțumim părintelui și doamnei preotese că pentru început și-au asumat o parohie misionară, mai ales că trăim vremuri grele și complicate, iar credincioșii de la Macoviște și Nicolinț așteaptă de ceva vreme un păstor duhovnicesc”.

Ierarhul le-a mulțumit tuturor celor ce au fost la sfintele slujbe și s-au rugat pentru părintele Marius și pentru faptul că au „făcut dintr-o zi lucrătoare, o zi de sărbătoare”.

 Părintele diacon va fi hirotonit preot duminică, 8 noiembrie, în Parohia Tincova, unde se va afla Părintele Episcop Lucian.

Parohia Macovişte este una misionară cu 39 familii și 81 credincioşi. Biserica parohială are hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a fost ridicată în anul 1894.