Anul Nou sărbătorit la Băile Herculane

2 January 2021 Off By Pavel Canea
Anul Nou sărbătorit la Băile Herculane

În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23.00, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârșea la miezul nopții trecerii dintre ani, anul acesta a fost oficiată după slujba Vecerniei din 31 decembrie. Părintele protopop Iosif Frenț a săvârșit o slujbă de Te-Deum, alături de diaconul Dragoș Rădoi, în Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” din orașul-stațiune Băile Herculane. Părintele protopop a înălțat rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi rugăciuni la intrarea în noul an. La finalul slujbei, părintele a urat tuturor un an nou binecuvântat, plin de sănătate, pace și mântuire.

„Ne-am întâlnit să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care ni le-a dăruit în anul acesta, pentru a cere iertarea păcatelor, pe care le-am făcut pe parcursul anului, și pentru harul și dragostea de care ne-a făcut parte în acest an. Totodată, este cel mai potrivit să ne îndreptăm gândurile tot spre Dumnezeu, pentru a-și întinde mâna Sa cu binecuvântare cerească, pentru a cere de la El puterea de a ne îndrepta pe calea pocăinței, în anul care va începe peste câteva ore. Anul mântuirii 2021 să vă fie îmbelșugat în sănătate, roade alese în toate, împliniri și bucurie! Toate darurile sfinte să vă fie înmulțite, tot ceea ce vă lipsește, să se adauge, iar ceea ce este rău, să se șteargă!”, a precizat părintele protopop Iosif Frenț, după săvârșirea slujbei de Te-Deum.

În prima zi din noul an, prăznuind „Tăierea împrejur cea după trup a Mântuitorului Hristos” și pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, părintele protopop Iosif Frenț și diaconul Dragoș Rădoi au săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. În cadrul Sfintei Liturghii, s-au citit rugăciuni de mulţumire către Atotputernicul Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra orașului-stațiune și a întregii eparhii în anul 2020. La această slujbă, părintele a înălțat, cu râvnă, și rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii, ca Domnul Dumnezeul nostru să îndepărteze toată boala și suferința din popor și să ne învețe să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Sale.

La momentul potrivit, părintele protopop a rostit un cuvânt bogat de învățătură: „Iubiți credincioși și credincioase, observăm că ne-a fost rânduit de către Dumnezeu să trăim cu toții acest timp, să fim prinși și noi în acest iureș năvalnic al anilor, al anotimpurilor, al zilelor și al nopților. Oare ne întrebăm vreodată cu ce Îi mulțumim noi lui Dumnezeu pentru acest timp, care ne-a fost dat să trăim, cu ce recompensăm noi acest timp de la Dumnezeu? Viața noastră poate fi asemănată cu o carte, care are pagini scrise și pagini nescrise, care au rămas albe, adică, acele pagini scrise sunt anii care deja i-am trăit, care au trecut, iar paginile rămase albe sunt paginile în care vom scrie de acum înainte faptele noastre pe care le vom face. Observăm că fiecare an ni se pare mai greu și mai apăsător, trăim vremuri tot mai grele, iar motivul acestor întâmplări este deznădejdea noastră în Dumnezeu, împuținarea credinței noastre în Cel care ne-a dat să trăim acest timp. Să-L rugăm pe bunul Dumnezeu ca să reverse binecuvântarea Sa cerească peste noi, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni.”

La finalul Sfintei Liturghii, cu prilejul Noului An în care am pășit, părintele protopop Iosif Frenț a urat tuturor credincioșilor, sănătate și un an binecuvântat, iar celor care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, le-a urat multă sănătate, pace și bucurie, mulți și binecuvântați ani.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2021 drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. (Claudiu Românu)