Binecuvântare arhierească pentru Parohia „Sfântul Dimitrie” din Caransebeș

25 January 2021 Off By Pavel Canea
Binecuvântare arhierească pentru Parohia „Sfântul Dimitrie” din Caransebeș

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat în duminica a 31-a după Rusalii și în acest an și Ziua Unirii Principatelor Române, împreună cu slujitorii și credincioșii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Caransebeș. Părintele Episcop a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială în cadrul căreia a rostit și rugăciuni pentru eroii poporului român, făuritori ai Uniri Principatelor Române.

„Avem aici o biserică frumoasă care se pictează și sperăm ca în acest an sau cel târziu anul viitor pictura să fie finalizată să revenim pentru a târnosi biserica și pentru a sfinți pictura. Se cuvine să-l felicităm pe părintele paroh Laurențiu Iacob care este și ctitorul acestei biserici, pentru că sfinția sa a preluat un șantier în desfășurare și s-a ostenit alături de credincioși să fie aici și o biserică frumoasă ca și locaș de rugăciune, dar și o comunitate harnică, activă și dinamică. Părintele Laurențiu s-a străduit ca să consolideze biserica vie din sufletele credincioșilor, aproape toată biserica s-a împărtășit astăzi cu Sfintele Taine. Există aici și o lucrare frumoasă cu tinerii și copiii și de aceea credem că părintele a lucrat bine și frumos pe toate planurile, împletind munca cu rugăciunea, pastorația și misiunea cu lucrarea administrativ-gospodărească”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.   

Mulți credincioși au fost prezenți la sfânta slujbă dintre care la momentul potrivit copii, tineri, dar și adulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Credem că această Liturghie îi va impulsiona pe mai departe atât pe preoții de aici cât și pe credincioși. Noi i-am încurajat pe oameni să vină la biserică și să insiste pe rugăciunea personală, dar și pe rugăciunea din cultul divin public, pentru că orbul din Ierihon știm că a insistat și a strigat către Mântuitorul chiar dacă ceilalți l-au descurajat, iar Domnul l-a ascultat și i-a dăruit vederea. Trebuie să-L rugăm și noi pe Mântuitorul insistent să ne dăruiască vedere duhovnicească ca să deosebim lucrurile și să mergem pe calea pe care El ne-a arătat-o, căci Iisus Domnul nostru este calea, adevărul și viața, este lumina lumii și pâinea care s-a pogorât din cer”, a mai spus Părintele Episcop Lucian.  

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Caransebeș a luat fiinţă în octombrie 2001, prin unirea parohiilor 4 şi 6 ale municipiului reședință episcopală. În decembrie 2006, s-a pus accentul pe construirea bisericii parohiale începută la data de 22.09.2005. Până atunci serviciile religioase au fost săvârșite într-un locaș de cult luat în chirie de la Biserica Evanghelică.

Biserica este construită din cărămidă și beton în formă de cruce și deservește credincioşii caransebeşeni din cartierul Cazărmii. Sfântul locaș este în curs de pictare.