Bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Ilie” din Oravița

1 February 2021 Off By Pavel Canea
Bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Ilie” din Oravița

În duminica a 32-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost în orașul de pe Valea Carașului unde se află cel mai vechi teatru din țară, construit în stil baroc-vienez, pe scena căruia a jucat poetul Mihai Eminescu. Ierarhul a ales să se roage în această duminică numită și a lui Zaheu, alături de credincioșii Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Oravița.

În biserica parohială Părintele Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. „Întotdeauna ne bucurăm duhovnicește aici pentru că avem un preot destoinic, foarte activ și dinamic, dar și o comunitate de credincioși care de fiecare dată este sensibilă la chemarea bisericii și la îndemnurile părintelui paroh. Îi mulțumim Domnului că au venit astăzi la sfânta biserică mulți credincioși deoarece părintele Gelu Moldovan slujește aici de 10 ani nu numai pentru a consolida această biserică văzută, ci se ostenește și pentru zidirea bisericii vii din sufletele credincioșilor”, a subliniat ierarhul.

De asemenea, Preasfințitul Lucian a săvârșit și Taina Hirotoniei întru diacon pentru teologul Nicolae Cristian Iova, ce va fi hirotonit preot pe seama Parohiei Tincova din Protopopiatul Caransebeș.

În cadrul parohiei Sf. Ilie din Oraviţa, pe lângă activităţile pastorale, se desfăşoară o bogată activitate cu tânăra generaţie. Aici funcționează un centru de tineret, ocrotit de „Sf. M. Mc. Ecaterina”. Scopul acestei lucrări este acela de a apropia tinerii și copiii din parohie de credinţa ortodoxă și de a le transmite valorile morale autentice.

Cu prilejul vizitei Preasfințitului Părinte Lucian în Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Oravița, această comunitate a pregătit un program cultural-artistic ce a fost prezentat la finalul slujbei. Copiii cei mici de la Liceul Teoretic „General Dragalina” din localitate au prezentat un recital de poezii, iar un grup de tineri ce vin la această biserică au interpretat câteva pricesne. Totodată și Corul „Magistri”, format din profesorii ce activează la Liceul Teoretic „General Dragalina” au încântat pe cei prezenți cu câteva pricesne.

„Acești copii și tineri, dar și profesorii, ne-au transmis un mesaj de nădejde și de credință că în timpul cel mai scurt Dumnezeu va rândui ca noi toți să revenim la normalitatea după care tânjim. Credem că rugăciunile noastre vor fi ascultate de Dumnezeu și de Maica Domnului și această pandemie va fi risipită de Doctorul Suprem al sufletelor și trupurilor noastre”, a mai spus Părintele Episcop. Biserica Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Oraviţa Română a fost construită, după tradiţia locală, pe locul unei mănăstiri, ascunsă la poalele dealului, pe lângă care trece pârâul Oraviţa. De aceea i s-a zis „Biserica dintre sălcii”.  A fost ridicată în anul 1743 și acum este monument istoric.