Slujire arhierească în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oțelu Roșu

8 February 2021 Off By Pavel Canea
Slujire arhierească în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oțelu Roșu

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a mers în duminica a 16-a după Rusalii într-o parohie de pe Valea Bistrei. Ierarhul a fost alături de preotul și credincioșii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oțelu Roșu. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, un sfânt locaș foarte frumos și generos, realizat din lemn. Biserica este una impunătoare, construită în formă de cruce, având lungimea de 23 m, iar lățimea de 9 m.

În această zi de sărbătoare au venit să se roage la Sfânta Liturghie arhierească mulți credincioși din parohie, dar și din întreg orașul Oțelu Roșu, precum și autorități locale. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.  

Preasfințitul Părinte Lucian a rostit și un cuvânt de învățătură la finalul sfintei slujbe în care a explicat pericopa evanghelică. „În această duminică în care am ascultat Parabola Talanților, rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, ne-am adus aminte fiecare că avem unul sau mai mulți talanți. Avem în primul rând darul vieții, dar și darul sănătății și trebuie să avem grijă de aceste daruri pe care Dumnezeu le-a pus în fiecare dintre noi. În vreme de pandemie suntem datori să avem grijă unii de alții și de noi înșine, de sănătatea spirituală, dar și de cea trupească, dar suntem chemați în aceste vremuri complicate să avem grijă și de cei bolnavi, de cei care sunt răstigniți pe paturile spitalelor, în azile sau acasă”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

„Suntem datori să-i îngrijim cu multă luare aminte pe cei care nu pot să vină la biserică, nu pot să se roage și nu pot să-și aranjeze lucrurile în familie și în casa lor. Trebuie să înmulțim talanții pe care Dumnezeu i-a investit în noi, fiecare să-și facă datoria acolo unde este pus, fiecare să-și facă misiunea și profesia deplin. Nu mai trebuie să pierdem timpul și să fim indiferenți, ci să fim cu luare aminte la fiecare talant pe care Dumnezeu l-a pus în noi. Să avem grijă de această viață, căci prin ea vom câștiga viața cea veșnică în lumina Preasfintei Treimi”, a mai spus ierarhul.

Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Oţelu Roşu a luat fiinţă în 1999. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 2000, însă datorită greutăților materiale până în 2007 s-a turnat doar fundația. Ridicarea structurii de lemn a bisericii s-a făcut într-un interval de doar 4 luni, între august şi decembrie 2007.

În 21 mai 2008 a fost târnosită de Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, ea devenind din acel moment centrul vieţii religioase din parohia  „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Până la acea dată toate serviciile religioase s-au desfăşurat în capela amenajată în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din oraș.