Popas duhovnicesc în mijlocul comunităților de ucraineni din Eparhia Caransebeșului

20 March 2022 Off By Herea Darius
Popas duhovnicesc în mijlocul comunităților de ucraineni din Eparhia Caransebeșului

În Duminica a 2-a din Post, închinată Sfântului Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul credincioșilor ucraineni din 2 parohii de pe raza Protopopiatului Caransebeș. Astfel, la orele dimineții, Părintele Episcop Lucian a poposit duhovnicește în Parohia Copăcele, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia a înălțat rugăciuni stăruitoare pentru pace. De asemenea, în această duminică, a debutat, în Eparhia Banatului Montan, o colectă de ajutorare a victimelor războiului din Ucraina, colectă ce se va desfășura în perioada 20 – 28 martie. La slujbă, au participat autorități locale, precum și un număr însemnat de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, iar, la chinonic, corul parohial din Copăcele a interpretat un buchet de pricesne în limba ucraineană.

Localitatea Copăcele a fost înființată în anul 1905, prin strămutarea unor locuitori din 27 de sate din Ucraina Subcarpatică (Seniverul de Sus, Rackvți etc.) aduși în zonă ca tăietori de lemne.

În a doua parte a zilei, Preasfințitul Episcop Lucian a cercetat duhovnicește Parohia Zorile, săvârșind, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Slujba Paraclisului Maicii Domnului. În cadrul slujbei, au fost rostite cântări și în limba ucraineană.

La începutul secolului al XX-lea, au venit din Maramureș, dar și din Transcarpatia, ucrainieni care s-au stabilit în Banat. Până astăzi, au rămas aici, credincioși fideli Bisericii Ortodoxe Române, dar care își păstrează limba, obiceiurile, tradițiile și care slujesc Sfânta Liturghie și celelalte slujbe în limba ucraineană, păstrând calendarul vechi. Ne-am bucurat că am văzut credincioși numeroși, deși aceste parohii sunt mici, de categoria a II-a, respectiv a III-a, însă credincioșii sunt foarte atașați de Sfânta Biserică și foarte receptivi la chemarea preotului”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian despre comunitățile euharistice ucrainene din Copăcele și Zorile.

În continuare, ierarhul a subliniat importanța intensificării rugăciunilor pentru pace, atât în Biserică, cât și acasă:

În semn de solidaritate, de frățietate și dragoste creștinească, am poposit în mijlocul ucrainenilor din Eparhia Caransebeșului și ne-am rugat pentru pacea a toată lumea și pentru pace între oameni, între popoare. Mântuitorul Iisus Hristos este pacea noastră, Maica Domnului este pacea celor din războaie și credem că rugăciunile Maicii Domnului vor fi ascultate, pentru că am rugat-o insistent să mijlocească înaintea Fiului ei și Dumnezeului nostru pentru restabilirea păcii, mai ales între popoarele ortodoxe, poporul rus și poporul ucrainean. În aceste vremuri complicate și confuze, trebuie să intensificăm rugăciunile atât în Biserică, cât și în viața personală. Nu întâmplător, ci providențial, anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii. Alergăm dintr-o parohie în alta pentru a ne ruga mai mult împreună cu credincioșii noștri, români, dar iată că și ucraineni, și să Îl rugăm pe Domnul păcii să facă pace între popoare, între oameni și să reverse pacea Sa și iubirea Sa în inimile și sufletele tuturor celor care sunt botezați în Numele Preasfintei Treimi”.

Populația satului Zorile este aproape în întregime de naționalitate ucraineană, venită aici între anii 1907-1919 din satele de dincolo de Tisa Maramureșului, Subcarpaticul Mic: Calaceava de Sus și de Jos, Sineverul de Jos și de Sus, Studenii, Volovoc, Podoboveți, Leahoveți, Negroveți, Lați, Ricica, Dohoe,Ripenoie, Berezov, Bîstroe, Horincovo, Dubavîie și altele, care pe atunci au aparținut de Imperiul Austro-Ungar.