Slujire arhierească în Parohia Obreja

3 April 2022 Off By Pavel Canea
Slujire arhierească în Parohia Obreja

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în această duminică a 4-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, într-o parohie de pe Valea Bistrei. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Obreja din Protopopiatul Caransebeș, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Credincioșii din această parohie au venit în număr mare la sfânta biserică, alături de ei fiind și autoritățile locale. De asemenea, mulți copii și tineri îmbrăcați în costume populare au fost prezenți încă de dimineață pentru a-l întâmpina pe Părintele Episcop, iar în cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Totodată, un grup de copii și tineri de la școala gimnazială din localitate au interpretat câteva pricesne și poezii specifice perioadei. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

La finalul sfintelor rugăciuni Preasfințitul Părinte Lucian le-a vorbit celor prezenți despre semnificația duminicii a 4-a din Postul Mare. „Am venit să ne bucurăm astăzi în această parohie împreună cu părintele paroh și credincioșii de aici și să învățăm de la tatăl din evanghelie, credința cea puternică și statornică. Tatăl tânărului lunatic a strigat cu lacrimi și a zis: «Cred Doamne, ajută necredinței mele». În aceste vremuri complicate și confuze ne întărim duhovnicește, văzând credința acestui tată întristat și necăjit, care a alergat la Mântuitorul Hristos”, a spus ierarhul.

Părintele Episcop a mai explicat și faptul că trebuie să alergăm și noi la biserică, în fața Mântuitorului și să spunem din adâncul inimii, „credem, Doamne, că Tu ne poți ajuta, că Tu ne poți vindeca de toate neputințele sufletești și trupești, credem că Tu poți să faci pace pe pământ, între neamuri, credem că Tu poți să ne scoți din orice primejdie, necaz și supărare, ajută necredinței noastre. Îl rugăm pe Mântuitorul să ne întărească în credință și să ne ajute să postim nu numai de la mâncare și băutură, ci și de la păcate, să ne înfrânăm de la răutăți, patimi și fărădelegi și să ne rugăm neîncetat, căci Mântuitorul tot în evanghelia de astăzi ne spune că «acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post»”.

Biserica din Obreja are hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și a fost zidită înainte de anul 1780 şi pictată în 1834 de către Trifon Achimescu, apoi reparată şi pictată din nou de Ion Băleanu în anul 1937. Tot în 1937 s-a făcut şi actualul iconostas de lemn, iar pictura a mai fost restaurată în anul 1967. Biserica este monument istoric, fiind construită din piatră şi cărămidă în stil baroc. Parohia Obreja din Protopopiatul Caransebeș este renumită prin faptul că în strana bisericii a cântat renumitul doinitor, Achim Nica.