Slujire arhierească la 200 de ani de la sfințirea Bisericii din Rudăria

3 June 2022 Off By Pavel Canea
Slujire arhierească la 200 de ani de la sfințirea Bisericii din Rudăria

În Parohia Eftimie Murgu din Protopopiatul Băile Herculane, cunoscută pentru cel mai mare complex mulinologic din sud-estul Europei, se află Biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului”, ce împlinește anul acesta 200 de ani de la sfințire. Potrivit documentelor, în 12 iunie 1822 biserica a fost sfinţită de protopopul Nicolae Stoica de Haţeg.

În a doua zi de hram pentru această comunitate, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a mers să puncteze prin rugăciune, cei 200 de ani, dar și sărbătoarea hramului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

La această sărbătoare au fost prezenți foarte mulți credincioși din localitate, copii și tineri îmbrăcați în port popular, autorități locale, precum și mai mulți fii ai satului stabiliți în diferite zone ale țării.

După Sfânta Liturghie Părintele Episcop Lucian a oficiat și o slujbă de Parastas pentru preoții slujitori, ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș, ce anul acesta împlinește 200 de ani de la sfințire. Chiriarhul le-a oferit acte de recunoștință atât părintelui paroh Răzvan Rădoi, domnului Mihai Otiman, primarul comunei Eftimie Murgu, cât și credincioșilor ce s-au implicat în activitățile desfășurate de parohie.   

În continuare au fost lansate două cărți: „Biserica creștin ortodoxă din Eftimie Murgu-Rudăria, Gârliște 1822-2022. O istorie în imagini la împlinirea celor 200 de ani de la sfințirea bisericii de zid”, autori fiind părintele paroh Răzvan Rădoi și Prof. Mihai Vlădia, și „Monografia Parohiei Eftimie Murgu (Rudăria-Gârliște), scrisă de Prof. Pavel Sîrbu.

„Am ales ca în această perioadă frumoasă din cursul anului bisericesc să venim la sărbătoarea acestor minunați almăjeni, care în a doua zi de praznic s-au reunit în Biserica parohială,  fii ai satului din această localitate, dar și care sunt stabiliți în alte locuri. Am fost în duh de rugăciune în anul omagial al rugăciunii, cu toți cei care ne-au așteptat de dimineață aici la Rudăria. La 200 de ani de rugăciune continuă în această biserică, Îl rugăm pe Mântuitorul să-i binecuvinteze pe toți credincioșii ce formează această comunitate din frumoasa Vale a Almăjului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din Rudăria, e zidită din piatră şi cărămidă, în stil baroc, fiind cel mai reprezentativ locaş de cult din Valea Almăjului. Pictura a fost făcută prima dată în anul 1823 de către Ştefan şi Dimitrie Popovici (tâmpla), iar restul în perioada 1839-1840 de către  pictorul Dimitrie Turcu. În 1936 a fost restaurată  de pictorul Petru Drăgilă din Oraviţa, iar între anii 1980-1982 Dan Decebal Caceu spală și repictează pictura veche. Biserica a fost târnosită în 10 octombrie 1954 de către mitropolitul Vasile Lăzărescu.

Domnul profesor Mihai Vlădia i-a oferit Părintelui Episcop Lucian un document original, care conține semnătura episcopului Ioan Popasu, document ce va fi așezat la Colecția muzeală „Episcop Elie Miron Cristea” din cadrul Centrului Eparhial din Caransebeș. La final ierarhul alături de autoritățile locale și de fiii satului au vizitat muzeul sătesc din Eftimie Murgu.