A fost sfințită pictura exterioară a bisericii Parohiei Valea Timișului

5 September 2022 Off By Pavel Canea
A fost sfințită pictura exterioară a bisericii Parohiei Valea Timișului

În duminica a 12-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a cercetat comunitatea din Parohia Valea Timișului, ce se află la câțiva kilometrii de Caransebeș. Ierarhul a mers în această parohie pentru a sfinții icoanele din mozaic care împodobesc exteriorul bisericii cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie în continuare, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Au participat autorități locale și credincioși din această parohie, precum și copii și tineri îmbrăcați în port popular.

Pentru înfrumusețarea bisericii, părintele paroh Ioan Lupa, Consiliul Parohial și Adunarea Parohială au primit diplome de recunoștință. Părintele paroh i-a oferit Preasfințitului Lucian din partea comunității, o icoană a Maicii Domnului. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Le mulțumim credincioșilor harnici, darnici, activi și sensibili din această parohie, pentru că nu este puțin lucru ca în aceste vremuri grele, vremuri de criză, să împodobești exteriorul unei biserici cu icoane din mozaic. Astăzi am sfințit cu bucurie icoanele care într-adevăr definesc și înfrumusețează această biserică veche”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

De asemenea, Părintele Episcop a vorbit și despre căutările tinerilor din zilele noastre, făcând referire la pericopa evanghelică citită în această zi. „Tinerii noștri cred că ar trebui îndrumați să se apropie mai mult de biserică, pentru că aici Mântuitorul le spune tuturor: «Să păziți poruncile!», așa cum i-a spus tânărului bogat din evanghelie. Poruncile dumnezeiești nu sunt grele, ele pot fi împlinite de oricine, dar trebuie să avem credință și să-L iubim pe Dumnezeu cu adevărat. Totodată, este foarte important ca în zilele noastre tinerii bogați, dar și toți oamenii bogați, să prețuiască în primul rând relația cu Dumnezeu, să-L iubească din toată inima, pentru că bogăția cea mai mare este cea spirituală”.

„Dacă nu-L avem pe Dumnezeu suntem săraci, chiar dacă din punct de vedere material avem din belșug. Trebuie să învățăm să gestionăm așa cum se cuvine avuția materială, ajutând pe semenii noștri. Evanghelia ne îndeamnă la echilibru, la dreaptă socoteală, ne îndeamnă să călătorim spre cer, pe calea cea dreaptă, care este Fiul lui Dumnezeu, așa cum însuși spune: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața», a explicat ierarhul.

Localitatea Valea Timișului s-a numit până în 1964 Cârpa și se află așezată pe malul drept al râului Timiș, la o distanță de 8 km spre sud-est de Caransebeș. Aici a existat o biserică de lemn înălțată în 1750.

Biserica actuală a fost zidită în 1836, din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă, pardoseala fiind din mozaic. A fost construită din daniile credincioșilor, pe locul vechii biserici. Sfințirea sfântului locaș, cu hramul Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, a avut loc în vremea păstoririi Episcopului Ioan Popasu, antimisul purtând semnătura vrednicului ierarh și data de 20 decembrie 1884.

Biserica a fost pictată în 1937 de Petru Drăgilă din Orșova; icoanele au fost pictate în ulei pe pânză și aplicate pe zid. În anii 1979-1980 biserica a fost repictată în întregime de pictorul Vasile Nițulescu din Brașov, în tehnica frescă.