Peste 760 de copii au beneficiat de taberele în comunitate organizate în Episcopia Caransebeșului

5 September 2022 Off By Herea Darius
Peste 760 de copii au beneficiat de taberele în comunitate organizate în Episcopia Caransebeșului

761 de copii și tineri cu vârste între 7 și 18 ani din 33 de localități din Eparhia Caransebeșului au beneficiat în perioada 15 iunie – 3 septembrie 2022 de cele 16 tabere în comunitate organizate în cadrul programului eparhial Împreună pentru copiii noștri”.

Taberele în comunitate, cu durată fixă de cinci zile, s-au derulat în 14 localități rurale, sub denumirea de Tabăra din Inima Satului, și în 2 localități urbane, sub nmele de Tabăra din Inima Familiei. Activitățile din cele 80 de zile de tabără au fost derulate cu ajutorul unei rețele de 120 de tineri din partea ATOR Banatul de Munte, dintre care 30 de formatori și asistenți de formare și 90 de tineri cu statutul de voluntar.

Ultima zi de tabără din acest an s-a desfășurat în localitatea Sichevița de pe malul Dunării, acolo unde sâmbătă 3 septembrie 2022 s-a încheiat ultima tabără din această vară, la care au participat 30 de copii din comunitate. Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită în biserica parohială din Sichevița de către părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de Tineret, alături de părintele protopop Bogoliub Martinovici și părintele paroh Daniel Nistoran. Alături de copiii participanți la tabără, care s-au împărtășit în număr mare la Sfânta Liturghie, au fost prezenți și voluntarii de la ATOR Banatul de Munte, prezenți în calitate de voluntari.  La finalul zilei, toți copiii participanți au primit daruri constând în cărți, icoane și diplome din partea organizatorilor.

După ce în prima parte a verii au avut loc primele 10 tabere, în partea a doua, în perioada 16 august – 3 septembrie, s-au desfășurat 6 tabere în localitățile: Marga (16-20 august), Grădinari (17-21 august), Măureni (22-26 august), Oravița (27-31 august), Poiana Buchin (29 septembrie – 2 septembrie) și Sichevița (30 august – 3 septembrie).

Cel mai important eveniment al verii s-a desfășurat la Oravița, acolo unde a avut loc cel mai mare eveniment dedicat tinerilor din Caraș-Severin, un număr de aproximativ 160 de copii și peste 60 de voluntari au luat parte cinci zile la activitățile specifice proiectului. Tabăra de la Oravița s-a bucurat și de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, precum și a altor invitați din partea Ministerului Educației și al ISJ Caraș-Severin.

Ca element de noutate, taberele din această vară s-au bucurat de participarea, cu activități pe placul copiilor, a reprezentanților structurilor MAI din județ, este vorba de voluntari din partea: ISU „Semenic” Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Poliție – Biroul de siguranță școlară, precum și de la Centrul Antidrog.

„La final de vară TDIS, pentru al patrulea an consecutiv în eparhia noastră, suntem recunoscători Bunului Dumnezeu pentru cele 80 de zile de misiune în parohiile din Banatul de Munte și pentru cei peste 760 de copii la care Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns, sub forma conceptului nostru de tabere, TDIS. A fost de departe cea mai intensă vară din ultimii 10 ani pentru Departamentul nostru de Tineret, iar sentimentul care mă încearcă este acela de mulțumire și recunoștință față de toți care au făcut posibil acest program și în special față de voluntarii noștri, cei care au dăruit și s-au dăruit în folosul sutelor de copii care s-au bucurat de taberele noastre”,  a mărturisit părintele Mihai Ciucur, coordonatoul proiectului și al Departamentului de Tineret al eparhiei.

„Tabăra din Inima Satului 2022 a fost diferit, față de celelalte ediții. Unul dintre motive a fost numărul de tabere, care a fost cel mai mare, de până acum, dar și cel de voluntari dornici să fie parte din acest proiect educațional, să învețe ei înșiși multe lucruri și să-i învețe și pe alții mai mici decât ei. În fiecare an, copiii pe care îi întâlnim în tabere sunt diferiți. An de an întâlnim copii și tineri cu diverse căutări sau probleme și realizăm, în acele momente, că misiunea noastră, în aceste tabere, devine mai importantă și mai grea cu fiecare ediție. Nu a fost ușor, nu e ușor în continuare, dar avem nădejdea că tot efortul nostru investit, până acum, va răsări, mai târziu, sub forma unor roade frumoase și trainice în viețile tuturor copiilor și tinerilor pe care i-am întâlnit. Până la urmă, despre aceasta este vorba – nu despre roade imediate, ci despre timpul care e necesar pentru ca acestea să apară, pe lână mediul potrivit, din fiecare comunitate, care are datoria să continue misiunea cu aceștia, după plecarea noastră de acolo”, a subliniat, la rândul ei, Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte.

Programul eparhial „Împreună pentru copiii noștri” s-a desfășurat și în acest an cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, prin intermediul Departamentului de Tineret al eparhiei, cu sprijinul ATOR Banatul de Munte și al partenerilor locali (parohii, școli și autorități locale) din cele 16 comunități partenere și în colaborare cu ISJ Caraș-Severin, Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni și Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”.