Părintele Episcop Lucian alături de copiii și persoanele vârstnice de la centrele sociale din Reșița

13 December 2018 Off By Herea Darius
Părintele Episcop Lucian alături de copiii și persoanele vârstnice de la centrele sociale din Reșița

Copiii și persoanele vârstnice de la așezămintele sociale din municipiul Reșița au fost vizitați marți, 11 decembrie, de Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul alături de Grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului au transmis bucuria Praznicului Nașterii Domnului copiilor și bătrânilor de la Complexul de servicii sociale „Sfânta Maria” și Centrul de plasament „Speranța”, unde a dăruit fiecărui beneficiar și ostenitor din aceste așezăminte, cadouri, iconițe și calendare. La rândul său Preasfințitul Lucian a fost încântat cu un program artistic specific perioadei, pregătit de către gazde.

„În fiecare an venim cu mare bucurie la copiii și persoanele vârstnice din Reșița, dar și la bolnavii de la Spitalul Județean. Cu ajutorul lui Dumnezeu am colindat pe toți cei care beneficiază de serviciile sociale în centrele de zi, de plasament și azilele de bătrâni, împlinind și în acest an datina strămoșească, împărtășind celor care sunt în nevoi și necazuri vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Grupul de colindători de la Caransebeș a adus mesajul Nașterii Pruncului Sfânt și la Secția de Pediatrie și Secția de Dializă a Spitalului Județean de Urgență și la Complexul de servicii sociale comunitare pentru persoane adulte din Reșița. Totodată, centrele de zi Maria și ABC precum și la Centrul de servicii și asistență socială pentru persoane vârstnice ale Primăriei Municipiului Reșița au fost vizitate de Părintele Episcop Lucian. Și la aceste unități Preasfințitul Lucian le-a împărțit daruri și calendare copiilor și bătrânilor. La Centrul de zi Maria s-au împărțit și încălțăminte obținute în urma Campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.

„Cred că am adus un strop de lumină și de speranță în inimile și sufletele celor ce astăzi ne-au ascultat. Le-am oferit tuturor daruri și L-am rugat pe Mântuitorul Hristos să-i binecuvinteze pe cei ce se află în singurătate, în suferință, sau abandonați, iar pe noi să ne ajute ca în fiecare an să nu uităm atunci când ne aflăm în postul Crăciunului să fim mai buni, iar bucuria dinlăuntrul nostru s-o împărtășim cu cei care au nevoie de bucurie și dragoste frățească”, a concluzionat Părintele Episcop.