„Coșul cu bucurii” la Băile Herculane

19 December 2019 Off By Herea Darius
„Coșul cu bucurii” la Băile Herculane

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, prin inițiativa părintelui Marius Dănănău, în această perioadă a Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în Parohia „Schimbarea la Față” din Băile Herculane s-a desfășurat o campanie umanitară intitulată „Coșul cu bucurii”, beneficiind de aceasta numeroși credincioși cu multiple probleme și nevoi de natură socială și materială din orașul-stațiune Băile Herculane.

„Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru ajutorul cu care ne-a întărit să împlinim această lucrare necesară. Trăim într-o societate care ne duce, în fiecare zi, tot mai departe de adevăratele probleme ale fraților noștri aflați în nevoi. De aceea, am socotit că este datoria noastră să refacem și să întărim această legătură. În acest sens, am hotărât să demarăm această campanie de ajutorare numită «Coșul cu bucurii». Sunt multe persoane care se află în dificultate, multe dintre ele singure. Mulți dintre ei adorm nemâncați. Astfel, cunoscând toate aceste greutăți și apăsări, am gândit să venim în întâmpinarea lor. Prin intermediul acestei campanii, dorim să cultivăm sentimentul și responsabilitatea socială în rândul enoriașilor noștri, îndemnându-i să vină în sprijinul celor aflați în suferință.”, a subliniat părintele Marius Dănănău – secretar al Protopopiatului Băile Herculane.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, campania umanitară „Coșul cu bucurii” s-a desfășurat la inițiativa părintelui Marius Dănănău de la Parohia „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, dar și cu ajutorul tuturor credincioșilor care au donat alimente ajutând aproapele.

Credincioșii care au beneficiat de această acțiune caritabilă, totodată au simțit și importanța Crăciunului, observându-se pe chipul lor bucuria Nașterii Pruncului Sfânt în peștera din Betleem, venind cu binecuvântare peste sufletele noastre. După primirea alimentelor, credincioșii au mulțumit cu ochii limpezi, scăldați în lacrimi de bucurie. (Claudiu Românu)