Campania umanitară „Suflet pentru suflet” la Reșița

5 December 2019 Off By Pavel Canea
Campania umanitară „Suflet pentru suflet” la Reșița

În cadrul campaniei umanitare „Suflet pentru suflet” derulată de studenții de la specializarea Asistență Socială a Universității „Eftimie Murgu” Reșița, în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului, ATOR Banatul de Munte și Asociația Medicală „Sfinții Cosma și Damian”, a avut loc conferința cu tema „Umorul – cel mai bun discurs pentru poporul român”, susținută de cunoscutul actor Dan Puric.

Evenimentul, desfășurat la Cintematograful Dacia din Municipiul Reșița, a reunit un număr mare de persoane dornice să sprijine atât cauza umanitară a campaniei, cât și să se bucure de un act artistic de calitate, marcat de un discurs viu și incitant al maestrului Dan Puric, care a avut și de această dată un puternic mesaj patriotic și de apărare a valorilor românești.

Scopul campaniei umanitare este strângerea de fonduri pentru o tânără de 31 de ani din Reșița – Olimpia Georgiana Vlăduț – diagnosticată în urmă cu 13 ani cu retinopatie pigmentară, o maladie extrem de rară, care i-a răpit vederea în cei mai frumoși ani ai vieții.  Suma de bani necesară unui transplant cu celule stem care urmează a se efectua în China este de 22.000 de dolari, o sumă care depășește cu mult posibilitățile financiare ale familiei.

Conferința maestrului Dan Puric, gustată din plin de cei peste 400 de spectatori prezenți,  alături de drama medicală a Olimpiei, a fost răsplătită cu dărnicie prin donații constând atât în achiziționarea de bilete, cât și în sume de bani în urnele special amenajate. La conferință au fost prezenți numeroși preoți din municipiul Reșița, alături de credincioșii lor, precum și un număr mare de tineri de la ATOR Banatul de Munte, care s-au implicat și de această dată în calitate de voluntari.

La finalul conferinței, prof. Univ. Dr. Lavinia Popp de la universitatea reșițeană, inițiatoarea campaniei, a mulțumit maestrului Dan Puric, studenților reșițeni de la Facultatea de Asistență Socială, precum și tuturor celor prezenți și care s-au implicat în strângerea de fonduri.

Campania de strângere de fonduri pentru Olimpia a debutat în vara acestui an, printr-o colectă organizată în bisericile din Protopopiatul Reșița, la finalul căreia s-a adunat suma de aproximativ 4.000 de dolari, acțiunea umanitară demarată de studenții reșițeni continuând în mod fericit acest demers de sprijinire a aproapelui aflat în suferință.

Strângerea de fonduri pentru Olimpia va continua și în perioada următoare până la atingerea sumei de bani necesară intervenției medicale, donațiile putând fi făcute în numerar la oricare dintre partenerii campaniei, cât și în contul bancar special deschis în acest scop.