„Paștile tinerilor” la Măureni

26 April 2022 Off By Herea Darius
„Paștile tinerilor” la Măureni

După doi ani de pauză, una dintre cele mai frumoase manifestări organizate de către ATOR Banatul de Munte – „Paștile tinerilor”,  a fost organizată în Parohia Măureni, în cea de-a treia zi a Praznicului Învierii Domnului, respectiv marți 26 aprilie 2022.

Evenimentul, care a avut în centrul său Sfânta Liturghie, a reunit peste 60 de tineri, membri ai asociației, din mai multe zone ale eparhiei, respectiv: Valea Bistrei, Caransebeș, Oravița, Reșița, Moniom și din localitatea gazdă Măureni. Mulți dintre tinerii prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii oficiată de către un sobor de preoți format din: părintele Mihai Ciucur – inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al eparhiei, părintele paroh Aurel Radics și părintele Flavius Brie, preot misionar și dascăl de religie la Liceul de Arte „Sabin Păuța” din Reșița.

Răspunsurile Sfintei Liturghii au fost date de către tinerii atoriști, care, la momentul rânduit, au intonat și un buchet de pricesne specifice perioadei pascale.

 În cuvântul de învățătură de la finalul slujbei, părintele Mihai Ciucur a evidențiat importanța întâlnirii tinerilor cu Mântuitorul Hristos la „frângerea pâinii”, respectiv la Sfânta Liturghie, pornind de la cele relatate de către Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 24, versetele 12-35, text rânduit a se citi în cadrul Sfintei Liturghii din a treia zi de Paști. Realizând o trecere în revistă o momentelor în care Mânuitorul Hristos s-a arătat după Învierea Sa din morți și până la Înălțare, părintele inspector a transmis tinerilor și tuturor credincioșilor prezenți necesitatea ca pe tot parcursul drumului vieții lor să caute să-L cunoască și să-L recunoască pe Domnul, în fiecare persoană, întâmplare sau încercare care le iese în cale. De asemenea, le-a recomandat tinerilor atoriști să stea cât mai aproape de Biserică, să-și continue slujirea misionară pe care și-au asumat-o și să rămână în ascultare față de părinții lor duhovnicești.

„Faptul că tinerii noștri aleg să se întâlnească în a treia zi de Paști, respectiv în a treia zi de Crăciun, iar întâlnirea lor are în centru Sfânta Liturghie, nu poate decât să ne bucure și să ne ofere dimensiunea adevărată a acestei organizații de tineret a Bisericii noastre: aceea că, dincolo de activități, proiecte, programe de voluntariat sau de natură social-filantropică, preocuparea principală  a acestor tineri este participarea activă la viața liturgică a Bisericii. Iar acest lucru este cel mai important, mai ales în aceste vremuri în care tot mai puțini tineri sunt o prezență activă, vie, din punct de vedere liturgic și euharistic în Biserica noastră”, a subliniat coordonatorul Departamentului de tineret de la nivel eparhiei.

După Sfânta Liturghie, toți cei prezenți au luat parte la agapa frățească pregătită de către parohia gazdă cu sprijinul Primăriei Măureni, care a fost reprezentată și la acest eveniment de către primarul Brian Filimon – un apropiat al tinerilor de la ATOR Banatul de Munte. Momentele de după masa de prânz s-au prelungit în frumoase contexte de socializare, cântec, dans și voie bună, specifice tinerilor ortodocși din Banatul de Munte.

Măureni a cunoscut o puternică dezvoltare în ceea ce privește activitățile cu tinerii, aici luând ființă în decursul anului trecut Centrul de Tineret „Sf. Ier. Nicolae” – unul dintre cele mai active centre de tineret din eparhie, care desfășoară numeroase activități catehetice, educative, misionare și de voluntariat.

„Paștile tinerilor”  este un eveniment tradițional al ATOR Banatul de Munte, organizat în cea de-a treia zi a Praznicului Învierii, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.