Page 13 - Colecția muzeală „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului

nu au lipsit din atenția episcopului nici școlile sătești și nici nevoia copiilor săraci, dar dornici de
învățătură.
Printre realizări amintim și înființarea fondului de pensie al protoprezbiterilor, al asesorilor și al
oficianților diecezani și al profesorilor, al fondului preoțesc pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor
acestora. Pe plan cultural, a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, iar mai târziu,
în anul 1899 ca membru titular al acesteia.

Episcopul Miron Cristea s-a născut în anul 1868 în Toplița. Urmează cursurile Institutului Teologic-
Pedagogic din Sibiu (1887 – 1890) iar apoi urmează cursurile Facultății de Litere şi Filosofie (1891 - 1895).
Între anii 1895-1902 este numit secretarul consistoriului și consilier-asesor (1902 - 1909) la Arhiepiscopia
Sibiului. Este ales episcop al Caransebeșului în anul 1909, păstorind eparhia până în anul 1919.
În perioada premergătoare Marii Uniri, Episcopul Miron Cristea se implică în mișcarea națională. În
cuvântarea din Camera Magnaților de la Budapesta din anul 1917, cere pentru români democrație și drept
de vot universal, egal și secret.
Sprijină activitatea Consiliului Naţional Român din întreaga eparhie. În ziua de 1 decembrie
1918 participă la Alba Iulia ca reprezentant oficial al eparhiei de Caransebeş. Aici Episcopul Miron
Cristea rosteşte un discurs memorabil, încheiat prin cuvintele: …prin voi glasul întregii naţiuni se va
concentra asupra singurei dorinţe, pe care o pot exprima în trei cuvinte: Până la Tisa! Amin!
A făcut parte din delegaţia ce a înmânat actul unirii regelui Ferdinand I.
În ziua de 31 decembrie 1919 Marele Colegiu Electoral al României Mari a votat în unanimitate
alegerea ierarhului de la Caransebeş ca Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Primat al României, iar în anul 1925,
odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, Miron Cristea devine primul Patriarh.
Din activitatea sa mai amintim că în intervalul 1 februarie 1938 – 6 martie 1939 ocupă și funcția de
prim – ministru în trei guverne, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea. Trece la cele veșnice în data de 6
martie 1939.

Episcopul Iosif Traian Badescu s-a născut în anul 1858 în localitatea Șopotul Vechi, Caraș-Severin.
A absolvit școala primară în Eșelnița și Orșova, studiile secundare le-a urmat la Caransebeș și Seghedin, apoi
s-a înscris la secția de filosofie din cadrul Universității din Budapesta iar după un an trece la secția de drept,
absolvind studiile în anul 1884. În anul 1889 primește titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie
din Cernăuți. După terminarea studiilor, intră în serviciul diecezei ca secretar consistorial; între anii 1898
- 1906, de la venirea sa în Caransebeș până la hirotonirea întru arhiereu, a fost secretar, casier, referent
școlar și referent în senatul bisericesc. Devine episcop al Caransebeșului în anul 1920 și păstorește eparhia

13