Întâlnirea preoților din Cercul pastoral-misionar Bocșa

26 October 2023 Off By Herea Darius
Întâlnirea preoților din Cercul pastoral-misionar Bocșa

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în ziua de luni, 23.10.2023, la ceas de seară, preoții care fac parte din Cercul pastoral-misionar Bocșa s-au întâlnit la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Izgar, parohie care în prezent este vacantă.

Întrunirea a debutat cu oficierea slujbei vecerniei din zilele de rând la care au participat și foarte mulți credincioși din parohie, fiind foarte bucuroși ca atâția preoți s-au adunat in biserica satului lor. După otpustul slujbei, părintele Daniel-Ioan Adam, de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Bocșa Montană, a ținut un cuvânt de învățătură care a vizat tema decretată de Sfântul Sinod pentru anul 2023: „Anul omagial al persoanelor vârstnice”, plecând de la porunca a V-a din Decalog si făcând legătura cu cinstirea care trebuie acordată celor în vârstă, a părinților, bunicilor si străbunicilor noștri: „Bătrânii neamului nostru românesc de odinioară nu au avut foarte multă școală, dar au fost oameni capabili care au știut să se descurce în viață, au fost oameni în a căror palme bătătorite se vedea ca într-o oglindă munca pe care o depuneau neobosiți, iar noi azi avem palme de bebeluș si frunțile încrețite nu de bătrânețe, ci datorită stresului provocat de modul de viață din societatea de astăzi”

La finalul întâlnirii, a avut loc o mică agapă frățească oferită de credincioșii prezenți și fideli Bisericii, iar părintele coordonator Sorin Belu a transmis câteva detalii de ordin administrativ.