La hramul Bisericii „Sf. Nicolae” din Bocșa Română s-au lansat frumoase „Gânduri către Dumnezeu”

8 December 2023 Off By Herea Darius
La hramul Bisericii „Sf. Nicolae” din Bocșa Română s-au lansat frumoase „Gânduri către Dumnezeu”

La sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae, atunci când Biserica  intitulată „Voronețul Banatului” din Bocșa Română își cinstește hramul, a devenit tradiție ca enoriașii să participe și la un moment literar-artistic prin prezentarea unei cărți și a unui concert de colinde.

Și în acest an, credincioșii bocșeni au beneficiat de prezența unor importanți oameni de cultură, preoți și oficialități, care au răspuns cu bucurie invitației parohului Silviu Ionel Ferciug și managerului Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, Gabriela Șerban, pentru lansarea unui nou volum din proiectul „Gânduri către Dumnezeu”, volum apărut recent în seria „Bocșa, istorie și cultură” – cu numărul 67- , la Editura TIM din Reșița.

Cartea cuprinde cele mai izbutite lucrări ale elevilor premiați în cadrul celei de-a XVI-a ediție a Concursului Județean de Creații Literar-Artistice „Gânduri către Dumnezeu”, concurs inițiat și organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, precum și câteva creații ale unor invitați speciali: Iulian Barbu, Anca Darida, Ion Grecu, Marina Ogășan și Cristina Sărățeanu.

Despre carte, despre proiectul devenit deja brand al orașului Bocșa, au vorbit: primarul Mirel Patriciu Pascu, prof. Stela Boulescu, scriitorul și editorul Gheorghe Jurma, pr. dr. Silviu Ionel Ferciug și moderatorul întâlnirii, Gabriela Șerban.

De asemenea, un mesaj de felicitare și binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, au fost rostite de părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret din cadrul Episcopiei Caransebeșului și prieten al Bocșei culturale și spirituale. Părintele inspector a oferit și daruri, atât Gabrielei Șerban, managerul proiectului „Gânduri către Dumnezeu”, cât și preotului Silviu Ionel Ferciug, coordonatorul activităților catehetice, educative și cultural-artistice desfășurate cu tinerii în cadrul Centrului de Tineret „Sf. Stelian” Bocșa Română.

Daruri au venit și din partea primarului orașului Bocșa, Patriciu Mirel Pascu, acesta oferind tuturor copiilor câte un exemplar din cartea lansată. De asemenea, au fost împărțite dulciuri cu prilejul cinstirii sfântului copiilor, Sf. Nicolae. Finalul evenimentului a aparținut Corului Centrului de Tineret „Sf. Stelian” Bocșa Română, îndrumător prof. Gianina Mură, cor care a încântat numerosul public cu un bogat program de colinde.

O întâlnire de suflet, o sărbătoare a unei cărți și a unui proiect longeviv al Bocșei, născut cu 16 ani în urmă din dorința de a apropia copiii și tinerii de carte, de bibliotecă, dar, mai ales, de biserică și de Dumnezeu. Și voi încheia citând din cuvântul părintelui Mihai Ciucur: „Felicitări tuturor ostenitorilor din orașul Bocșa, care lucrează cu timp și fără de timp spre folosul copiilor, al tinerilor și al credincioșilor de toate vârstele, spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii Sale!”. (Gabriela Șerban)