„Sfântul Ierarh Nicolae-prietenul copiilor” la Parohia Zorlențu Mare

7 December 2023 Off By Herea Darius
„Sfântul Ierarh Nicolae-prietenul copiilor” la Parohia Zorlențu Mare

În dimineața zilei de 6 decembrie, toți elevii Școlii Gimnaziale Zorlențu Mare au participat la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.

Acest sfânt atât de prețuit și de drag copiilor a fost cinstit printr-un scurt program religios care a constat, pe de o parte, din interpretarea unor poezii, rugăciuni și imne de laudă adresate acestuia, dar și din câteva colinde care au armonizat și potențat simțămintele creștinești ale tuturor credincioșilor prezenți la serviciul religios din perioada postului Nașterii Pruncului Iisus Hristos.

Părintele paroh Adrian Murariu a punctat faptul că „Sfântul Ierarh Nicolae rămâne peste veacuri pe firmamentul Bisericii la fel de viu și actual deoarece viața, activitatea și opera filantropică întreprinsă de acesta pentru binele obștesc constituie valori nepieritoare demne de urmat și înfăptuit”.

La momentul cuvenit, elevii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, iar la finalul slujbei au primit din partea comunității parohiale și locale daruri care au adus bucurie pe chipurile micuților creștini.