Slujire arhierească la Paraclisul Episcopal a Reședinței Eparhiale din Caransebeș

29 January 2024 Off By Pavel Canea
Slujire arhierească la Paraclisul Episcopal a Reședinței Eparhiale din Caransebeș

În duminica a 14-a după Rusalii, înainte de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a slujit Sfânta Liturghie la Paraclisul Episcopal din Reședința Eparhială a Episcopiei Caransebeșului.

În această zi Părintele Episcop a ales să se roage la Sfânta Liturghie aici, deoarece unul dintre hramurile acestui sfânt locaș este sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii spirituali ai instituțiilor și învățământului teologic, iar paraclisul a deservit ca loc de rugăciune și practică liturgică pentru teologii de la istorica instituție de învățământ teologic din Caransebeș.

„Am anticipat cu ajutorul lui Dumnezeu hramul acestui paraclis episcopal. Știm că hramul inițial a fost dat de episcopul de vrednică pomenire Vasile Lăzărescu, și anume „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, prima sfințire fiind în 9 octombrie 1935, iar a doua sfințire a fost făcută de episcopul Veniamin Nistor în 30 ianuarie 1948 și atunci s-a dat cel de-al doilea hram „Sfinții Trei Ierarhi”. Ca în fiecare an ne-am bucurat de pacea și liniștea sufletească pe care o dobândim atunci când slujim Sfânta Liturghie în acest loc sfânt și ales de Dumnezeu, paraclisul Episcopiei noastre”, a spus Preasfințitul Părinte la sfârșitul sfintei slujbe.  

Paraclisul a fost amenajat între anii 1934-1935 și a fost sfințit pentru prima dată în 9 octombrie 1935 de către Episcopul Vasile Lăzărescu al Caransebeșului și resfințit în 30 ianuarie 1948 de Episcopul Veniamin Nistor, spre a fi loc de închinare și reculegere sufletească pentru studenții teologi de la Academia Teologică din Caransebeș.

Între anii 2016-2018, odată cu reabilitarea reședinței episcopale, paraclisul a fost restaurat integral, pardoseala s-a realizat din parchet și s-a împodobit cu mobilier bisericesc. De asemenea, s-a restaurat și completat pictura de către pictorii Tudor Țăranu și Alin Trifa și s-au montat în ușă și ferestre vitralii.

Acest sfânt locaș a fost resfințit de Părintele Episcop Lucian în duminica a 7-a după Paști, 9 iunie 2019, după amplele lucrări de restaurare și înfrumusețare.