Sâmbăta Sfântului Teodor la Caransebeș

23 March 2024 Off By Herea Darius
Sâmbăta Sfântului Teodor la Caransebeș

În Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. La final, potrivit tradiției din această sâmbătă, ierarhul a oficiat Slujba Parastasului de obște. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Ieri, începând cu ora 16, chiriarhul a săvârșit  Liturghia Darurilor înainte sfințite tot la Catedrală și a vorbit credincioșilor despre cum să ne raportăm la această perioadă de pregătire spirituală pentru Învierea Domnului Hristos.

„Atunci când fizic ești bolnav, în primul rând medicul îți recomandă un regim alimentar. Noi suntem cu toții bolnavi, și cu trupul, dar mai ales din punct de vedere spiritual, iar Mântuitorul ne cheamă la acest regim duhovnicesc ca să ne tămăduim și sufletul și trupul. Când suntem bolnavi știm să răbdăm, să ne abținem de la băutură și de la mâncare, oare când Domnul ne cheamă la acest post de 40 de zile, nu trebuie să răspundem afirmativ, nu trebuie să începem cu bucurie această perioadă de curățire, de purificare pentru suflet și pentru trup și să înțelegem că însuși Domnul Hristos a postit pentru noi și pentru a noastră mântuire înainte de a-și începe activitatea Sa publică. Iisus Hristos a postit 40 de zile și 40 de nopți și a fost ispitit de diavolul, dar a biruit întreita ispitire și ne-a lăsat printre altele acest cuvânt cu putere multă, ca și noi să respingem ispitele care vin de la lume, de la trup și de la diavol: «nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Haideți să ne hrănim și la biserică și acasă din cuvântul lui Dumnezeu, să citim Sfânta Scriptură mai mult și profund, pentru iertarea păcatelor noastre”, a afirmat Preasfințitul Lucian. 

Mâine începând cu ora 8:45 Părintele Episcop Lucian va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, după care va avea loc tradiționala procesiune cu icoane din Duminica Ortodoxiei, care se va desfășura de la Catedrala Episcopală până în Parcul Dragalina, unde grupul psaltic „Ethos” va susține un concert de pricesne închinat mamei creștine.