„Tabăra din Inima Familiei” Oravița – cel mai mare eveniment dedicat copiilor și tinerilor din Banatul de Munte

25 August 2022 Off By Herea Darius
„Tabăra din Inima Familiei” Oravița – cel mai mare eveniment dedicat copiilor și tinerilor din Banatul de Munte

Peste 150 de copii și tineri cu vârste între 7 și 18 ani din Oravița vor lua parte, în perioada 27-31 august 2022, la Tabăra din Inima Familiei, eveniment organizat chiar în orașul lor și care este cea mai mare tabără de acest fel organizată de Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu autoritățile locale, școlile și parohiile ortodoxe din oraș.

TDIF Oravița se află la cea de-a doua ediție și va reuni, în total, peste 200 de copii și tineri, dacă luăm în calcul și cei peste 60 de voluntari de la ATOR Banatul de Munte care vor sosi în orașul de pe Valea Carașului. Activitățile la care vor participa copiii și tinerii vor fi și în acest an diversificate, punându-se accent atât pe latura educațională – prin atelierele desfășurate în context non-formal de educație pentru viață, dezvoltare personală, lucru în echipă și comunicare, dar și pe latura moral-duhovnicească, prin participarea la sfintele slujbe, dar și la ateliere specifice. Un capitol important îl ocupă, desigur, jocurile și concursurile, serile tematice și cele de divertisment, copiii având posibilitatea să participe la un program bogat și adaptat vârstei, propus de către animatorii socio-educativi de la ATOR Banatul de Munte.

În după amiaza zilei de miercuri, 24 august, o delegație formată din organizatori locali și județeni ai proiectului, alături de reprezentanți ai voluntarilor, au înmânat copiilor participanți tricourile personalizate și au oferit primele informații despre tabăra la care vor lua parte. Evenimentul a avut loc la Campusul școlar al Liceului Mihai Novac și a reunit, alături de copiii și tinerii beneficiari, un număr însemnat de părinți.

Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă 27 august în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care va oficia o slujbă de Te-Deum și va purta un dialog cu tinerii prezenți. De asemenea, la evenimentul de deschidere vor fi prezenți, alături de reprezentanții autorităților locale, al școlilor și al parohiilor și invitați din partea Inspectoratului Școlar Județean și al Ministerului Educației, care vor transmite mesaje celor prezenți.

Activitățile din cadrul taberei se vor desfășura în incinta Campusului școlar al Liceului Tehnologic Mihai Novac din localitate, dar și în diverse alte puncte din oraș. Pentru ziua de duminică 28 august este programată săvârșirea Sfintei Liturghii cu participarea tuturor copiilor, tinerilor și a voluntarilor în foișorul din curtea bisericii istorice Sf. Proroc Ilie din Oravița, iar la orele după-amiezii părinții copiilor sunt invitați la un atelier dedicat lor în sala de festivități a Liceului Dragalina. Un alt moment important al evenimentului va fi Procesiunea Tinereții, care se va desfășura miercuri 31 august, pe traseul: Campusul Liceului  Mihai Novac – Zona Gării – Biserica Sf. Ilie Oravița. Procesiunea va fi urmată de festivitatea de premiere a participanților, în cadrul căreia se va oficia o slujbă de mulțumire și se vor oferi premii constând în cărți și icoane.

Tabăra din acest an își propune să fie și o modalitate prin care organizatorii susțin candidatura orașului Oravița la obținerea statutului de Capitala Tineretului 2024, având în vedere că orașul de pe Valea Carașului se află în finala acestei competiții, alături de alte două orașe din România.