Admitere la Seminarul Teologic din Caransebeș

16 June 2021 Off By Pavel Canea
Admitere la Seminarul Teologic din Caransebeș

La Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș s-a desfășurat marți, 15 iunie, examinarea elevilor ce au optat să studieze în următorii 4 ani la această școală cu vocație și tradiție a învățământului teologic.

Examenul de admitere a debutat cu un moment de rugăciune în biserica din incinta acestei instituții, după care a urmat vizita medicală. În continuare elevii au susținut proba orală ce a constat din verificarea dicției și a aptitudinilor muzicale, precum și un scurt interviu.

Candidații au fost examinați de către comisia formată din părinții profesori de la Seminarul Teologic, prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

„Elevii care s-au prezentat la acest examen au fost bine pregătiți și s-au arătat dornici de a studia teologia. Nădăjduim că și acești elevi vor obține în viitor rezultate frumoase, ridicându-se astfel la înălțimea generațiilor pe care școala noastră le-a pregătit de-a lungul timpului, fie ca slujitori ai sfintelor altare, ca profesori de religie sau ca buni creștini care să activeze în diferite domenii”, a precizat părintele profesor Rusalin Isac, directorul Seminarului Teologic din Caransebeș.

În acest an nu s-a mai susținut proba scrisă la disciplina Religie, ea fiind echivalată cu media claselor V-VIII, la această disciplină.

Învățământul teologic din Caransebeș este unul cu o tradiție de peste 150 de ani care a format de-a lungul anilor preoți și profesori, dar mai ales oameni de valoare pentru Biserica strămoșească și pentru societate. Începând cu anul 2015 la Seminarul Teologic din Caransebeș studiază și fete.

Aici este o îmbinare armonioasă între studiul disciplinelor laice și a celor de specialitate. Seminarul dispune de săli noi de clasă, cazare în cămin propriu, servirea mesei la cantina şcolii, susţinere financiară din partea Episcopiei pentru elevii merituoși, bibliotecă proprie, biserică pentru oficierea slujbelor religioase, cabinet de informatică, sală de lectură şi acces la internet.