Întrunire pastoral-misionară în Parohia Iablanița

19 April 2019 Off By Herea Darius
Întrunire pastoral-misionară în Parohia Iablanița

Preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Domașnea – Valea Cernei s-au întâlnit joi, 18 aprilie 2019, în Parohia Iablanița din Protopopiatul Băile Herculane. Sub coordonarea părintelui Zaharia Cocie de la Parohia Verendin, întrunirea a debutat cu săvârșirea Liturghiei a Sfântului Grigorie Dialogul, de către părintele Bogdan Belu de la Parohia Bârza și părintele Iosif Boroica de la Parohia Globu Craiovei. După Liturghia Darurilor înainte sfințite, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru preoții, învățătorii și profesorii trecuți la cele veșnice.

Cele două slujbe au fost urmate de un cuvânt de învățătură, rostit de către părintele Iosif Boroica, vorbind despre Duminica Floriilor și despre Intrarea Domnului în Ierusalim (21 aprilie 2019): „În tristeţea Sa, Mântuitorul s-a oprit puţin şi a început să plângă pentru cetatea Ierusalimului zicând: «O, Ierusalime, Ierusalime, dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi cele ce sunt spre pacea ta! Dar un văl negru îţi acoperă faţa ta şi nu vezi. O, Ierusalime, Ierusalime, vor veni zile peste tine când vrăjmaşii te vor înconjura cu şanţuri şi te vor strânge în toate părţile, prăbuşindu-te la pământ pe tine şi pe copiii tăi, şi nu vor lăsa piatră pe piatră să nu fie dărâmată, pentru că n-ai cunoscut vremea certării tale!»”.

La sfârșitul întâlnirii, părintele coordonator Zaharia Cocie a rostit un cuvânt de încheiere, mulțumind părintelui gazdă și tuturor preoților prezenți. În continuare s-a discutat despre câteva probleme administrative și duhovnicești cu care se confruntă parohiile și cu o agapă frățească. (Claudiu Românu)