Un nou cleric în Episcopia Caransebeșului

29 November 2019 Off By Herea Darius
Un nou cleric în Episcopia Caransebeșului

Joi, 28 noiembrie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Petru Boroica, care urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Surducu Mare din Protopopiatul Reșița. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

La final Părintele Episcop Lucian a precizat: „Am slujit astăzi în catedrala noastră episcopală Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie anticipând cu 2 zile sărbătoarea Ocrotitorului României, cel întâi chemat la apostolat, Sfântul Andrei, fratele Sfântului Apostol Petru. În 30 noiembrie, în fiecare an, avem sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei numit și Ocrotitorul României pentru că acest apostol l-a propovăduit pe Hristos în Scythia Minor și de acolo din Dobrogea de astăzi s-a răspândit în urma predicii Sfântului Apostol Andrei cuvântul Evangheliei lui Hristos în întreg spațiul carpato-danubiano-pontic la strămoșii noștri daco-romani,dar și la și la sciții și grecii care viețuiau în vremea aceea în Dobrogea și în cetățile colonii greceștii, Tomis, Callatis și Histria”.

Părintele diacon Petru Boroica va fi hirotonit preot duminică  în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala episcopală din Caransebeș, iar după practica liturgică va fi instalat preot paroh în Parohia Surducu Mare din Protopopiatul Reșița.