O singură inimă la Moldova Nouă

4 December 2019 Off By Pavel Canea
O singură inimă  la Moldova Nouă

Duminică, 1 decembrie 2019, în Moldova Nouă, pe o vreme de sărbătoare preoții însoțiți de credincioșii parohiei Sf. M. Mc. Gheorghe, imediat după săvârșirea Sfintei Liturghii au mers, ca în fiecare an, în procesiune în frunte cu steagul tricolor român și cu cel al Sf. Andrei ocrotitorul României, la unul din monumentele ridicate în cinstea eroilor neamului românesc aflate pe raza orașului.

Manifestarea a început cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te Române”, urmată de slujba de parastas pentru eroi săvârșită  de preoții Bisericii Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova Nouă.

Manifestarea a continuat cu o evocare a Marii Uniri suținută de Prof. Nistoran  care a arătat și contribuția locuitorilor de pe Clisură la înfăptuirea Unirii prin preoții Pavel Bufanu și Constantin Balean urmată de depunerea de coroane la monumentul eroului necunoscut, unde și Protopopiatul Ortodox Român din Moldova Nouă a depus o frumoasă coroană ca semn de cinstire și prețuire pentru eroii patriei.

După încheirea manifestărilor preoții însoțiți de credincioși s-au întors în procesiune la sfânta Biserică. (Prot. Bogoliub Martinovici)