Ziua Națională sărbătorită pe Valea Cernei

2 December 2019 Off By Herea Darius
Ziua Națională sărbătorită pe Valea Cernei

Numeroși patrioți din orașul de pe Valea Cernei au participat duminică, 1 decembrie, în Parcul Central din Băile Herculane, la manifestările prilejuite de împlinirea a 101 ani de la Marea Unire din 1918 și de aniversarea Zilei Naționale a României.

După intonarea Imnului de stat, părintele Marius Dănănău – secretar al Protopopiatului Băile Herculane, părintele Constantin Cilibia și părintele Pavel Găină au oficiat o slujbă de mulțumire și binecuvântare pentru întreg poporul român. În continuare, părintele Constantin Cilibia a susținut un discurs, vorbind despre Stațiunea Băile Herculane din perioada Marii Uniri din 1918.

Ca în fiecare an, prezenți la acest eveniment, elevii din Băile Herculane au susținut un program artistic, recitând poezii și cântece patriotice. Un moment deosebit în cadrul acestui eveniment a fost marcat de către elevii coordonați de profesorul George Orza, interpretând o priceasna intitulată „Frați români din lumea întreagă”.

La această manifestare dedicată Zilei Naționale a României au fost prezenți și reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local din Băile Herculane. Evenimentul s-a încheiat cu servirea produselor tradiționale și a vinului fiert oferite din partea organizatorilor.

Ziua de 1 decembrie marchează unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, în anul 1918, și reprezintă un simbol al unității de neam și de credință.

1 Decembrie la Mehadia

Data de 1 decembrie are o semnificație profundă pentru toți românii de pretutindeni. Este Ziua Națională a României și se împlinesc 101 ani de când românii au strigat cu toată ființa: „Noi vrem să ne unim țara!”. La Mehadia, ca în fiecare an, manifestările de Ziua Națională a României au avut loc în centrul localității. Manifestările au debutat cu intonarea Imnului de Stat, iar apoi săvârșirea slujbei de Te-Deum, oficiată de către părintele paroh Petru Danci și părintele Cristian Cârsta. Prin această slujbă s-au înălțat rugăciuni de mulțumire și binecuvântare pentru întreg poporul român.

După discursul domnului primar Iancu Panduru, un grup de elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia îmbrăcați în costume populare au arătat adevărata frumusețe a României prin cântări patriotice și poezii.

La această eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local din Mehadia, care în fiecare an, la data de 1 decembrie, organizează manifestări dedicate Zilei Naționale a României.