Taina Hirotoniei săvârșită la Catedrala Episcopală din Caransebeș

6 June 2020 Off By Pavel Canea
Taina Hirotoniei săvârșită la Catedrala Episcopală din Caransebeș

În ajunul Rusaliilor, sâmbătă, 6 iunie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. Părintele Episcop a săvârșit și Taina Hirotoniei în treapta diaconiei pentru teologul Dragoș Ilie Rădoi ce va sluji la Biserica Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din orașul stațiune Băile Herculane.

„Avem astăzi o zi de sărbătoare, o înainte prăznuire a Cincizecimii, chiar dacă aparent este o zi lucrătoare. Am săvârșit Sfânta Liturghie și Taina Hirotoniei și am fost mângâiați de Duhul Cel Preasfânt pentru că la fiecare Liturghie se pogoară peste noi și peste darurile ce le punem înainte. Să-L rugăm pe Domnul să ne ajute să stăm cât mai mult în Biserica Măririi Sale, căci numai aici ne vom umple de Duhul Sfânt. Așa le-a spus Mântuitorul Apostolilor Săi: «Iar voi ședeți în cetatea Ierusalimului până vă veți îmbrăca cu putere de sus»”.

„Se cuvine să-l felicităm pe cel mai nou slujitor din Eparhia Caransebeșului, cel care a pășit în treapta diaconiei, primind această primă treaptă a clerului superior. Îl rugăm pe Arhiereul Cel Veșnic să-i dăruiască slujire curată și neprihănită, astfel încât să-l propovăduiască pe Domnul cu timp și fără timp acolo unde va fi rânduit. Nu este bucurie mai mare pentru un arhiereu, decât să-i vadă pe tinerii teologi apropiindu-se de Taina Hirotoniei”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian la final.  

După Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat și slujba Parastasului fiind sâmbăta dinaintea Rusaliilor, numită și moșii de vară. „În fiecare an în ajunul Cincizecimii îi pomenim pe cei adormiți în Domnul, această sâmbătă fiind închinată moșilor de vară sau tuturor celor adormiți în dreapta credință. Astăzi i-am pomenit pe toți cei dragi ai noștri, care s-au mutat de pe pământ la cer”.