La hramul Bisericii „Sf. Nicolae” din Bocșa s-au lansat cele mai frumoase „Gânduri către Dumnezeu”

7 December 2020 Off By Pavel Canea
La hramul Bisericii „Sf. Nicolae” din Bocșa s-au lansat cele mai frumoase „Gânduri către Dumnezeu”

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este una dintre cele mai importante sărbători cinstite de credincioșii din Bocșa Română, zona Perscăruș, deoarece este hramul Bisericii „Sf. Nicolae”, biserică păstorită de părintele Silviu Ferciug.

Această frumoasă biserică – bijuterie arhitecturală, adesea numită și „Voronețul Banatului” – se află într-un binevenit proces de restaurare printr-un proiect de finanțare din cadrul Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014- 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Așadar, pe parcursul lucrărilor, slujbele religioase sunt oficiate într-un spațiu al Primăriei Orașului Bocșa, tot în zona parcului Pescăruș, însă mult mai mic, mai neîncăpător.

În condițiile impuse de pandemie, sărbătoarea hramului bisericii din acest an nu a mai fost una fastuoasă și de amploare, ci doar un eveniment restrâns, care să marcheze momentul și să dea startul sărbătorilor de iarnă.

Slujba de seară și Acatistul Sf. Nicolae, mare făcător de minuni, au fost oficiate de către preoții Silviu Ferciug și dr. Daniel Crecan, secondați de membrii Centrului de tineret „Sf. Stelian” și membrii Corului „Armonia”.

Bucuria sărbătorii a fost completată de două momente cultural-artistice: un program de colinde susținut de copii și tineri ai Centrului de tineret „Sf. Stelian”, coordonați de prof. Gianina Mură și lansarea cărții „Gânduri către Dumnezeu”, volumul ediției a 13-a a Concursului Județean de creații literar-artistice cu același titlu, proiect desfășurat sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa. Despre carte și cei 61 de copii și tineri care apar în acest volum au vorbit Gabriela Șerban – inițiatorul proiectului, precum și preoții Daniel Crecan și Silviu Ferciug, parteneri în realizarea proiectului și membrii ai juriului.

Astfel, deși în condiții de restricții impuse de pandemie, la Biserica din Bocșa Română cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” tradiția a fost respectată, evenimentul păstrându-și continuitatea.