Cerc pastoral-misionar la Reșița

5 March 2021 Off By Pavel Canea
Cerc pastoral-misionar la Reșița

Preoții Cercului pastoral-misionar Reșița Nord dimpreună cu cei misionari de la Spitalul Județean din Reșița și de la MAI, s-au reunit în rugăciune joi, 4 martie, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiul Reșița. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia s-au împărtășit toți clericii aparținători acestui cerc.

 „Ne-am propus și în acest an să slujim și să ne împărtășim cu toți clericii din Eparhia Caransebeșului. Avem în Eparhia noastră 10 cercuri pastoral-misionare și astăzi am început șirul Sfintelor Liturghii, rugându-ne împreună cu toți preoții din cadrul acestui cerc”, a afirmat Părintele Episcop Lucian.

La slujbă au luat parte și un număr mare de credincioși. „Ne-am bucurat și de prezența multor credincioși, unii dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine, pentru că părintele paroh Emil Crăciun, care este și ctitorul acestei biserici, i-a invitat și pe credincioșii parohiei să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. A fost o zi cu mult folos duhovnicesc în această biserică care împodobește un cartier mai sărac al Reșiței. Vorbim de o sărăcie spirituală, dar și de una materială, iar noi credem că sfântul locaș de aici este un echilibru pentru această zonă defavorizată. Părinții care slujesc aici muncesc foarte mult pentru intensificarea vieții spirituale a credincioșilor, cât și pentru echilibrul social”, a subliniat ierarhul.   

După Sfânta Liturghie a avut loc o sesiune de comunicări administrative și prezentarea programului eparhial de cercetare a cimitirelor. „Considerăm că este imperios necesar să avem astfel de întâlniri liturgice împreună cu ierarhul nostru ca să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, dar și să dezbatem problemele cu care ne confruntăm, conștientizând totodată, că trebuie să fim tot timpul la dispoziția credincioșilor, pentru binele sufletesc al nostru și al lor”, a spus la final părintele protopop Gheorghe Șuveți.

Cercul pastoral-misionar Reșița Nord cuprinde 19 parohii cu 25 de slujitori și este coordonat de părintele Sorin Bușoi.