Rugăciune și comuniune a Cercului Pastoral-misionar Reșița-Nord în Parohia Ezeriș

31 May 2022 Off By Herea Darius
Rugăciune și comuniune a Cercului Pastoral-misionar Reșița-Nord în Parohia Ezeriș

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, luni 30 mai, a avut loc în Parohia Ezeriș din Protopopiatul Reșița, întâlnirea lunară a Cercului pastoral-misionar Reșița-Nord, al cărui coordonator este părintele Sorin Bușoi de la Parohia „Schimbarea la Față” din Reșița.

Întâlnirea a debutat în biserica parohială cu săvârșirea slujbei de seară a Vecerniei în cadrul căreia au slujit părintele Solomon-Alin Ipate de la Parohia Remetea-Pogănici, părintele Trandafir-Cosmin Brebu de la Parohia „Schimbarea la Față” din Reșița și părintele paroh Marius-Ionuț Iovănescu. O parte din preoții prezenți au dat răspunsurile la strană. La rugăciunea de seară a Bisericii au participat și s-au rugat împreună cu preoții prezenți un număr important de credincioși care au apreciat prezența unui număr atât de mare de slujitori ai Sfintelor Altare în comunitatea lor.

Partea a doua a întâlnirii cercului pastoral s-a desfășurat în imediata apropiere a sfintei biserici unde părintele coordonator Sorin Bușoi de la parohia „Schimbarea la Față”din Reșița a prezentat referatul intitulat ,,Rugăciunea în viața liturgică și ascetică a Bisericii: roadele rugăciunii reflectate în viața duhovnicească a creștinului”, temă cuprinsă în programul-cadru al Patriarhiei Române intitulat:„Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”.

Preoții prezenți au apreciat conținutul consistent al referatului în care s-au menționat printre altele că: ,,A te ruga înseamnă a-ți revărsa sufletul și a te identifica cu cuvintele rugăciunii. În Filocalie se spune că rugăciunea este oglinda sufletului sau vorbirea minții cu Dumnezeu. În volumul al-IV-lea al Filocaliei este o scriere despre Avva Filimon – trăitor într-o pustie oarecare, despre care se spune între altele, că citea mai ales din Psaltire; dintre toate cărțile Scripturii, cel mai des se folosea de Psaltire. Și fiind întrebat de ucenicul său de ce dintre toate cărțile din Scriptură, citește mai ales Psaltirea, i-a răspuns așa:„Frate, eu găsesc în Psaltire cuvinte de rugăciune care sunt ca și când le-aș fi făcut eu.” Deci Avva Filimon se identifica cu ceea ce citea din Psaltire. Așa ar trebui să facem și noi, numai că noi de multe ori citim rugăciuni de ritual și asta nu înseamnă de fiecare dată identificare cu cuvintele rugăciunii. La asta trebuie să ajungem noi, rugătorii, să ne identificăm cu cuvintele rugăciunii. Și apoi, rugăciunea de fapt, fiind vorbirea minții cu Dumnezeu, nu trebuie să fie neapărat o rugăciune de cerere, ci poate fi și o rugăciune de preamărire, o rugăciune de mulțumire, o rugăciune de binecuvântare așa cum zicem și noi la Sf. Liturghie: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție îți mulțumim Doamne și ne rugăm Ție, Dumnezeului nostru.”

În partea ultimă s-au discutat diverse probleme legate de practica rugăciunii și din experiența personală a preoților căci una dintre îndatoririle principale ale clericilor este rugăciunea de cult și personală, căci toată viața preotului trebuie să devină o frumoasă rugăciune adusă Bunului Dumnezeu. La final au fost comunicate de preotul coordonator următoarele întâlniri ale cercului pastoral precum și temele referatelor pe care preoții desemnați vor trebui să le trateze cu toată atenția necesară la întâlnirile viitoare. (Pr. Emil Crăciun)