Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Parohia Măgura

6 June 2022 Off By Pavel Canea
Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Parohia Măgura

În duminica a 7-a după Paști, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de comunitatea din Parohia Măgura, Protopopiatul Caransebeș. Ierarhul a mers aici deoarece părintele paroh și credincioșii au lucrat în ultima perioadă la sfântul locaș, dar și la casa parohială. De dimineață Preasfințitul Lucian a sfințit exteriorul Bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, după care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Totodată, Părintele Episcop a binecuvântat și casa parohială. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

La această sărbătoare au luat parte autorități locale, copii și tineri îmbrăcați în port popular și mulți credincioși din parohie. Pentru misiunea ce o desfășoară în această parohie părintele paroh Petru Tită Stanciu, a fost hirotesit iconom. De asemenea, chiriarhul le-a oferit diplome de recunoștință tuturor credincioșilor ce s-au alăturat părintelui paroh în lucrările de amenajare și înfrumusețare, atât a bisericii, cât și a casei parohiale.

Părintele protopop Virgil Voinea a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia acestei duminici, a Părinților şi Copiilor. Din partea întregii comunități, părintele paroh i-a oferit cu acest prilej, Preasfințitului Părinte Lucian, o mitră arhierească.

„Părintele paroh instalat aici în anul 2020, a lucrat foarte mult împreună cu credincioșii, atât la înfrumusețarea exteriorului bisericii, cât și la restaurarea casei parohiale. Le mulțumim tuturor, autorităților locale, membrilor Consiliului și Comitetului parohial și tuturor ctitorilor care au fost aproape de părintele paroh și de sfânta biserică. Avem aici o comunitate mică, dar foarte harnică și dinamică și o biserică care astăzi putem spune că este cea mai nouă din punct de vedere spiritual, în Eparhia noastră, pentru că ea s-a primenit și înfrumusețat, iar astăzi a fost binecuvântată. Îl rugăm pe Hristos Domnul să binecuvinteze pe mai departe această comunitate euharistică de pe Valea Bistrei și le urăm la mulți ani tuturor părinților și copiilor în această duminică specială”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian la final.   

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Măgura a fost ridicată în anul 1823. Sfântul locaș a fost sfinţit prima dată la 18 septembrie 1949, de către Vasile Lăzărescu, mitropolitul Banatului, când s-au făcut şi reparaţii exterioare. Pictura a fost realizată de către pictorii Florica şi Eugen Papici din Drobeta-Turnu-Severin, în tehnica frescă.