Întâlnirea Cercului pastoral-misionar Bocșa

4 June 2022 Off By Herea Darius
Întâlnirea Cercului pastoral-misionar Bocșa

Cercul pastoral misionar Bocșa, s-a reunit vineri, 3 iunie, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa Română. Întâlnirea a debutat cu slujba Vecerniei, săvârșită de către părintele paroh Valentin Costea alături de părintele Caius Negrea și de părintele Petru Vintilescu, de la Parohia Vermeș. Răspunsurile la strană au fost date de către ceilalți membrii ai cercului pastoral Bocșa.

Imediat după încheierea vecerniei, părintele Adrian Moteca  de la Parohia Ramna a susținut referatul cu tema: „Rugăciunea în viața liturgică și ascetică a Bisericii – roadele rugăciunii reflectate în viața duhovnicească a creștinului: smerenia, pacea și iubirea milostivă”. Citând din cuprinsul referatului, Sfântul Ioan de Kronstadt spune că „rugăciunea pentru alții trebuie sa fie făcută cu asemenea ardoare ca pentru tine însuți”.

După susținerea referatului,  preoții cercului pastoral-misionar au avut discuții pertinente și obiective pe marginea temei propuse dar și despre importanța deosebită a „convorbirii cu Dumnezeu” în viața unui creștin. Întâlnirile pe cercurile pastoral-misionare fac parte din programul Episcopiei Caransebeșului din anul 2022, An dedicat rugăciunii și sfinților isihaști de către Sfântul Sinod. Următoarea întâlnire a Cercului pastoral-misionar Bocșa, este in data 4 iulie, la Parohia Gherteniș. (Pr. Sorin Belu)