Campania umanitară „Ghiozdanul cu bucurii” în centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului

22 October 2021 Off By Pavel Canea
Campania umanitară „Ghiozdanul cu bucurii” în centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului

        

Și la începutul acestui an școlar, în ciuda incertitudinilor și a dificultăților generate de pandemie, coordonatorii și voluntarii centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului au venit în sprijinul elevilor fără posibilități materiale, dăruindu-le acestora ghiozdane echipate cu rechizite pentru școală și alte obiecte de folos pentru a-i susține în a frecventa cursurile școlare.

Este vorba de campania umanitară „Ghiozdanul cu bucurii”, derulată în 12 centre catehetice și de tineret din eparhie, campanie care se desfășoară pentru al patrulea an consecutiv în eparhia noastră.

În cadrul campaniei, sub coordonarea preoților și a profesorilor îndrumători, au fost distribuite 150 de ghiozdane complet echipate pentru școală unui număr de 150 de elevi de pe întreg cuprinsul județului, în valoare de 16.500 lei.

„Ne bucurăm că, deși în acest an campania nu a fost organizată la nivel eparhial, preoții și profesorii coordonatori ai centrelor noastre de tineret s-au mobilizat și au venit și de această dată în sprijinul copiilor fără posibilități, împlinind în felul acesta prin faptă învățătura de credință pe care o sădesc în sufletele copiilor și tinerilor de care se îngrijesc. Valoarea în sine a campaniei nu este una foarte mare, dar ceea ce este cu adevărat important este exemplul bun pe care l-au dat copiilor și preocuparea constantă de a face binele, chiar dacă vremurile nu sunt deloc ușoare, iar resursele financiare sunt mai scăzute decât în alți ani”, a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonator al Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Centrele catehetice și de tineret participante la campanie au fost următoarele: Centrul de tineret ”Sf. Nicolae” Măureni – 22 de ghiozdane complet echipate, în valoare de 1.200 lei, Centrul de tineret Oțelu Roșu – 24 de ghiozdane în valoare de 2.200 lei, centrele catehetice și de tineret din Bocșa – 12 ghiozdane, în valoare de 3.100 lei, centrele de tineret din Oravița – 35 de ghiozdane în valoare de 3.200 lei, centrele de tineret de la Moldova Nouă – 37 de ghiozdane în valoare de 4.250 lei, Centrul de tineret de la Bozovici – 7 ghiozdane în valoare de 1.200 lei, la Zăgujeni – 3 ghiozdane în valoare de 350 lei și la Bârza (Valea Cernei)  – 10 ghiozdane în valoare de 1.000 lei.

În zonele în care există membri ai ATOR Banatul de Munte (Oravița, Măureni, Oțelu Roșu), campania a beneficiar de sprijinul și implicarea voluntarilor asociației.

Acțiunile umanitare s-au desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în perioada 15 septembrie – 20 octombrie 2021. Începând cu data de 15 noiembrie 2021, va debuta o altă campanie umanitară destinată copiilor, este vorba de ”Ghetuțele lui Moș Nicolae”, campanie care se va desfășura la nivelul întregii eparhii, sub coordonarea Departamentului de tineret și cu sprijinul ATOR Banatul de Munte.